Sean Whalen din SUA are 3 copii, pe care-i crește singur. Într-o seară, când au intrat cu toții într-un restaurant, Sean și-a amintit tot ce s-a întâmplat cu familia sa cu 30 de ani în urmă:
„N-o să uit niciodată ziua în care părinții mei s-au despărțit. Ne-am certat cu tata. Eu, mama și fratele meu mai mic am fost nevoiți să dormim la hotel – tata nu se mai putea stăpâni. Ne-am întors acasă în seara următoare, dar el deja reușise să schimbe toate lacătele. Îmi amintesc cum mama îl ruga să ne permită măcar să ne luăm lucrurile. Nu ne-a lăsat. Drept răspuns, a chemat poliția.
Polițiștii mi-au aruncat o geantă neagră și mi-au dat 10 minute, în care să adun ceea ce era mai necesar. În geantă a încăput doar îmbrăcămintea. A fost ultima oară, când am călcat pragul casei, în care am crescut. Mi-am lăsat acolo toate medaliile obținute din competițiile de baseball. Toate diplomele, 1000 de cartonașe de baseball. Totul. Nu mi-au permis să iau nici broasca țestoasă!
Ne-am mutat într-o căsuță mică, care nu avea nici un fel de utilități. Enoriașii de la Biserică ne-au adus cratițe, tigăi, două fotolii, un pat și mâncare. Toate economiile din contul bancar au fost luate de tata și, de aceea, mama mai avea doar banii de buzunar. Ea nu putea face nimic. Era singură – fără familie, fără rude. Avea doar susținerea oamenilor de la Biserică. Nu știu cum a reușit mama să supraviețuiască. Eu cred că mă lăsam bătut. Dar ea nici nu s-a gândit la așa ceva.
Am început să înțeleg ce a reușit să facă mama pentru noi, abia atunci când am devenit tată singur. În tinerețe era dificil să-mi imaginez câte a jertfit ea ca să ne crească. Lucra până la epuizare, pentru a ne asigura toate cele necesare.
În seara aceea, la restaurantul chinezesc, am văzut o nouă chelneriță. Era ușor s-o observi – era singura americancă angajată acolo. Ceilalți – proprietarii și personalul – erau chinezi. Ne-a deservit excelent, l-a lăudat pe fiul meu, s-a minunat de manierele lui. După ce am terminat cina, am mai discutat cu ea și am aflat că este o mamă singură, că, în acea seară, nu-și dorea să lucreze în acel restaurant murdar, dar n-o făcea de dragul său. Mi se rupea inima, când o ascultam.
Îndată mi-am amintit de mama mea. Această femeie semăna foarte mult cu ea – o mamă singură – poate singură a vrut să se întâmple astfel, poate nu. Nu știu. Dar știu altceva – ea lucrează în fiecare noapte, pentru a le aduce copiilor săi mâncare și îmbrăcăminte. Nu lucrează pentru a obține un statut sau o carieră, ci pentru a supraviețui, pentru a-și vedea copiii zâmbind. Îi cunosc durerea. Cu toate că nici acum nu înțeleg cum se descurcă femeile singure.
Eu înțeleg că bacșișul meu nu o va ajuta să-și achite facturile. Eu știu că acești bani nu sunt suficienți pentru a cumpăra un aparat dentar sau un frigider. Eu pur și simplu sper că astăzi, datorită mie, ea se va întoarce mai fericită acasă.
Eu nu-i cunosc povestea. Nici măcar nu este important acest aspect. Eu doar mă gândeam că poate și mama mea a fost susținută astfel de cineva. Atunci când ea vroia să renunțe la tot, cineva a vorbit cu ea și i-a dăruit noi speranțe.
Eu consider că mama mea este o binecuvântare nemărginită. Piatră cu piatră, ea mi-a construit calea de la început și până la sfârșit. Ea m-a învățat să fiu statornic. Sper că acea mămică de la restaurant se va trezi cu noi forțe, va înțelege cât de mult au nevoie copiii de ea și iarăși va purcede la lupta pentru viață. RESPECT!.. pentru toate mamele singure. Sunteți minunate și copiii voștri vor învăța multe de la voi. Ei vă privesc, vă urmăresc, la fel cum făceam și eu în copilărie.
Mămico, te iubesc. Tu ești eroul meu!”
Ce să mai adăugăm? Îi respectăm pe toți bărbații, care, precum Sean, au înțeles și știu să aprecieze câte păgubește o mamă pentru copiii săi.