În regiunile separatiste din estul Ucrainei, situația devine din ce în ce mai tensionată. Sâmbătă, doi militari ucraineni au fost uciși în urma confruntărilor cu separatiştii pro-ruşi din regiunea Donbas.
Operațiunile la unul dintre cele șapte puncte de trecere spre Donbas a fost suspendată de Ucraina, ca urmare a bombardamentelor repetate.
Bombardamentele au crescut în număr și intensitate
Potrivit Guvernului de la Kiev, este vorba de provocări din partea Rusiei și separatiștilor. Liderii occidentali au avertizat, de asemenea, că Putin ar putea încerca înscenarea unui atac în Donbas pentru a-l folosi ca pretext pentru o invazie a Ucrainei.
De săptămâna trecută, bombardamentele au crescut semnificativ în număr și intensitate, dincolo de linia care separă forțele guvernamentale ucrainene.
Punctul de trecere Șastia a fost atacat de trei ori de pro-ruși, folosind mortier și lansatoare de grenade anti-tanc, în condițiile în care încălcările armistițiului de către separatiști au crescut de la 66 la 136, vineri.
„Având în vedere escaladarea situației și faptul că nu se poate garanta siguranța populației civile care folosește punctul de trecere, folosirea lui va fi suspendată”, au anunțat autoritățile militare ucrainene, duminică.
Uniunea Europeană condamnă folosirea armamentului greu
Folosirea armamentului greu și bombardarea zonelor civile din estul Ucraina este condamnat de către Uniunea Europeană. UE îndeamnă Rusia să dezescaladeze prin retragerea forțelor militare de la granițele sale cu Ucraina și a accentuat că „încălcările armistițiului” pe linia de contact din estul Ucrainei au crescut semnificativ în ultimele zile.
„UE condamnă folosirea armamentului greu și bombardarea la întâmplare a zonelor civile, o încălcare clară a Acordurilor de la Minsk și legii internaționale umanitare”, se arată într-un comunicat al Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene, sâmbătă.
,,Reținerea” de care a dat dovadă Ucraina a fost lăudată de Diplomația Europeană, în fața provocărilor și eforturilor de destabilizare ale Rusiei și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la „înscenările” din regiunile separatiste.
Despre acestea se spune că ar putea fi folosite de Rusia ca „pretext pentru o posibilă escaladare militară”.