O manifestaţie masivă anti-război are loc, sâmbătă, la Kiev, acolo unde oamenii se tem de o eventuală invazie a Rusiei în Ucraina.
La începutul manifestației, a fost intonat imnul Ucrainei, potrivit imaginilor apărute pe Twitter.
Manifestaţie masivă anti-război la Kiev
De asemenea, un ucrainean a postat şi imagini cu un convoi imens care defila pe străzile Kievului, sub denumirea “Marşul unităţii Ucrainei”.
Vineri, înalţi oficiali americani au avertizat că o invazie militară rusă în Ucraina, marcată de o campanie masivă de raiduri aeriene şi un “atac rapid” asupra Kievului, reprezintă o “posibilitate foarte reală” în următoarele zile.
Care sunt țările care ar putea intra intr-un eventual război?
În ultima perioadă, Rusia și-a multiplicat numărul exercițiilor militare, manevre la care participă nu mai puțin de 80.000 de militari. Alături de Rusia, au venit mai multe țări aliate. Aliații Moscovei sunt reuniți în cadrul unor exerciții denumite de presă „Frăția slavă”, „Frăția indestructibilă”, „Scut oceanic”, ”Caucaz-2020”. Armatele nu țin cont de pandemia COVID-19 și a tensiunilor cu Occidentul.
În prezent, România așteaptă Noua Strategie Americană pentru Marea Neagră, privind cu îngrijorare spre Est, unde Rusia amenință Ucraina, inclusiv pentru a convinge NATO cât de periculos ar fi săsprijine Kievul.
Totul este încă neclar, fiindcă urmează negocieri serioase între cele mai puternice state ale lumii. Rusia nu se va mulțumi probabil doar cu promisiunea, că NATO nu se va extinde spre vecinătatea ei apropiată, adică spre statele care au făcut parte din Uniunea Sovietică. Temerile Moscovei se îndreaptă spre Georgia și Ucraina, cu toate că niciuna nu se califică pentru statutul de membru al Alianței Nord Atlantice, din cauza conflictelor calde sau în curs de încălzire pe care le au la frontierele lor cu Federația Rusă.
Președintele SUA a avut și o convorbire cu liderii din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România și Slovacia în contextul tensiunilor de la granița Rusiei cu Ucraina și al discuțiilor purtate anterior de Joe Biden cu președintele Vladimir Putin.
Rusia face presiuni, încercând să obțină noi concesii din partea Occidentului, ca și cum anexarea Crimeei ar fi fost prea puțin. Amenințarea cu un război fierbinte, care s-ar putea extinde, ar putea să sperie și Washingtonul.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a confirmat în cadrul reuniunii Comisiei NATO-Ucraina valabilitatea deciziilor summitului de la Bucureşti din aprilie 2008, conform cărora Alianţa Nord-Atlantică lasă uşa deschisă pentru Ucraina şi Georgia, în pofida retoricii agresive şi a şantajului din partea Rusiei.