O asociaţie de proprietari din Galaţi a primit o factură de gaz de 1.100 de lei pentru un bloc în care nu mai exista niciun consumator branşat la reţeaua centralizată.
O asociație de proprietari din Galaţi a primit, în 31 ianuarie, o factură la gaze în valoare de 1.160 de lei pentru un bloc în care nu mai era niciun consumator branşat la sistemul comun de alimentare cu gaze, toţi locatarii având branşamente individuale.
Factură de gaz în valoare de 1.100 de lei
Ultimul client se debranşase pe 19 ianuarie de la sistemul centralizat, iar asociaţia a notificat compania să ridice contorul comun.
”Am citit indexul în ziua respectivă şi am făcut adresă către cei de la gaze să vină să ia contorul. După 10 zile, am primit factura asta, care evident este mare şi nu corespunde cu consumul”, a declarat preşedintele Asociaţiei, citat de www.viata-libera.ro.
Factura a fost în cele din urmă stornată.
Ce trebuie să faci dacă facturile la energie au fost emise greșit
Virgil Popescu le recomandă clienţilor companiilor de electricitate să se adreseze în primul rând furnizorului în situaţia în care consideră că factura nu a fost emisă cu respectarea tuturor prevederilor legale, iar acesta trebuie să răspundă într-un termen “rezonabil”.
“Aici ar trebui să fie un termen scurt, rezonabil, să aibă timp dacă sunt multe, dar nici 30 de zile, să aibă un termen rezonabil”, a declarat Virgil Popescu, potrivit news.ro.
“Nu aş merge mai departe, aşa cum a scris ANRE, să trimit omul în instanţă, pentru că nu are rost să pui un om, să spui: tu du-te în instanţă, pentru că în condiţiile în care ANRE, de exemplu, spune omului că nu are dreptate, pentru că furnizorul va folosi în instanţă răspunsul ANRE, care este autoritatea în domeniu şi atunci pierde banii. Eu cred că ANRE, dacă cu adevărat omul are dreptate, trebuie să-i dea dreptate omului şi să ştiţi că eu am păţit pe pielea mea acest lucru, cred că în urmă cu patru ani de zile furnizorul nu m-a băgat în seamă, m-am adresat ANRE-ului şi mi-a răspuns pozitiv şi furnizorul a fost nevoit să mă despăgubească”, a explicat Popescu.