Un alt subiect ajunge pe masa coaliției. PNL își dorește interzicerea cumului dintre pensie și salariu, precum și majorarea vârstei de pensionare.
Conducerea PNL a discutat în ședința de marți despre noile măsuri care vor fi prezentate în cadrul coaliției, partidele urmând să se reunească la ora 18:00.
”Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcţie, după
caz, şi care îndeplinesc condiţiile de pensionare pot continua activitatea, la cerere, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Cererea privind continuarea activităţii se depune la unitatea angajatoare, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare. Persoanele care continuă activitatea pot solicita înscrierea la pensie şi anterior împlinirii vârstei de 70 de ani.
Cererea de încetare a activităţii în vederea pensionării se depune la unitatea angajatoare cu 60 de zile calendaristice înainte de data de la care persoana solicită pensionarea ”, arată proiectul de lege în forma adoptată de Guvernul Cîţu în vara anului 2021.
Noi reglementări pentru femeile care ocupă funcții publice
Această inițiativă legislativă aduce și o serie de reglementări pentru femeile care ocupă funții publice.
”La data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepţional, pentru femeile care ocupă funcţii publice şi care îşi exercită opţiunea în scris pentru continuarea raportului de serviciu, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, a pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare”, precizează proiectul de lege. În plus, conform sursei amintite, ”vârsta de pensionare pentru personalul de cercetare- dezvoltare este de 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, cu posibilitatea continuării activităţii, la cerere, în condiţiile legii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani”.
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a anunțat că printre prioritățile legislative ale PNL se numără revizuirea și corectarea legilor justiției și corectarea celebrei OUG 114 din perioada Dragnea.