Marți dimineață, 2 noiembrie 2021, un bloc din Sectorul 5 al Capitalei a luat foc. Martorii spun că s-a auzit o explozie puternică, iar fumul dens se vedea de la blocurile vecine.
Explozia puternică s-a produs la ora 6 dimineața în ziua de marți, 2 noiembrie 2021, într-un bloc situat pe Aleea Livezilor, din sectorul 5 al Capitalei.
Din imaginile surprinse de către un vecin şi trimise pe Fii Observator, se vede cum apartamentul aflat la ultimul etaj este cuprins de flăcări. Iar la un moment dat s-au auzit şi mai multe explozii.
Aleea Livezilor mai este cunoscută şi ca Aleea Iadului şi asta pentru că unii dintre oamenii care locuiesc aici pleacă ca să fure sau să cerșească în străinătate. Alții așteaptă să fie purtați de aici, în sicriu, scrie Observator.ro.
Zeci de pompieri din Bacău şi Covasna intervin, marţi, pentru a treia zi consecutiv, la stingerea incendiului de pădure din localitatea Oituz, transmite Agerpres.
„Începând cu ora 7,00, pentru schimbul de efective la locul intervenţiei se deplasează 15 pompieri de la Detaşamentul Bacău şi Oneşti, 8 pompieri de la Detaşamentul Moineşti iar începând cu ora 8,00, 17 pompieri de la ISU Covasna. În total sunt 40 de pompieri militari şi 7 mijloace”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
„Intervenţia se dovedeşte a fi una dificilă din cauza terenului foarte greu accesibil, a diferenţei mari de nivel, a pantei foarte înclinate în zona în care se manifestă incendiul, precum şi din cauza prezenţei elementelor de muniţie rămase neexplodate din timpul conflagraţiilor mondiale”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.