Treizeci de pacienți care au fost transferați la Spitalul Judeţean Constanţa după incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, sunt încă internați. Nouă dintre ei se află la secția ATI iar alți șase pacienți au fost externaţi şi urmează să primească tratament la domiciliu. Trei dintre pacienţii de la ATI sunt în stare gravă.
Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a declarat luni, că numărul pacienţilor aflaţi în Terapie Intensivă transferaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase a scăzut de la 14 la nouă.
“În această dimineaţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă erau 36 de pacienţi transferaţi în urma incidentului de la Spitalul de Boli Infecţioase. Având în vedere evoluţia favorabilă, şase dintre aceştia au fost externaţi, urmând să primească tratamentul la domiciliu, în izolare. La acest moment, în evidenţele Spitalului Judeţean Constanţa, sunt 30 de pacienţi transferaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase, nouă se află la Terapie Intensivă unde, iniţial, erau 14, dar pentru că evoluţia a fost favorabilă au fost mutaţi în alte zone special amenajate pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2. Alţi 11 sunt în aceste secţii, extensii COVID, 10 sunt internaţi în secţia exterioară de la Agigea. Datele se pot modifica în funcţie de evoluţia pacienţilor în orice moment”,a declarat aceasta.
Crina Kibedi a subliniat că în stare mai gravă sunt pacienţii de la ATI, ceilalţi prezintă forme medii sau uşoare.
“Forme mai severe de boală prezintă în special cei care sunt la Terapie Intensivă, ceilalţi prezintă forme medii sau uşoare. Este o perioadă dificilă pentru întreg personalul medical, toată lumea este mobilizată şi se depun toate eforturile pentru a le asigura cele mai bune îngrijiri medicale”, a explicat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, menționând că trei dintre pacienţii de la ATI se află într-o stare gravă.
În urma incendiului izbucnit, vineri, la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, şapte persoane şi-au pierdut viaţa: cinci pe loc, iar alte două la spitalele unde au fost transferate.