Premierul, Florin Cîţu a afirmat că persoanele care au avut COVID, care s-au tratat acasă, dar se află în baza de date a direcţiei locale de sănătate publică vor primi certificat digital COVID.
“Am întrebat şi eu acest lucru, să ştiţi. Mi s-a spus că nu putem să includem decât persoanele care sunt în baza de date. Deci, dacă s-au tratat acasă, dar ele sunt în baza de
date şi ştim că au avut, au trecut prin boală, vor fi incluse în aceste… Dar dacă sunt persoane care au trecut prin boală şi nu ştiu, atunci nu pot să fie în baza de date. Deci acelea care s-au tratat acasă sunt acolo. Dar pentru toată lumea soluţia cea mai simplă este vaccinarea. M-am vaccinat şi apoi nu mai există astfel de probleme”, a precizat Florin Cîţu într-o conferință de presă.
Premierul a fost întrebat dacă se va cunoaște faptul că unele persoane au avut coronavirus chiar dacă s-au tratat acasă şi dacă va fi nevoie doar de un test PCR pozitiv, în acest caz.
“De obicei, când te tratai acasă şi aveai simptome, sunai la DSP şi te lua în evidenţă şi aşa mai departe, deci exista acea procedură”, a declarat premierul.
“Dacă nu ai sunat la DSP, atunci nu există o dovadă că ai trecut prin boală. Pentru că este şi reversul medaliei- unii o să spună că au trecut prin boală, dar nu au trecut prin boală şi atunci trebuie să avem exact documentat”, a mai spus Cîţu, conform Agerpres.
Totodată, Florin Cîțu a fost chestionat și în legătură cu faptul că sunt persoane care au avut simptome COVID, au chemat ambulanţa, au fost testaţi pozitiv, dar nu apar în baza de date a DSP, premierul a răspuns: “Nu am un răspuns în acest moment”.
“Când am discutat despre persoanele care au trecut prin boală mi s-a spus că vom folosi baza de date, este singurul lucru pe care îl avem, cert, clar. Persoanele pe care le avem în baza de date. Aplicaţia se va lega de aceste baze de date şi va lua informaţiile direct pentru fiecare persoană. Dacă există cazuri speciale, documentate, de persoane care au avut boala, putem să vedem cum să fie introduse.
Deci, asta nu am discutat, şi dacă există astfel de situaţii ar fi bizar să nu existe în baza de date dacă au avut boala, ar trebui ca toate persoanele să fie în baza de date. Dacă există totuşi astfel de scăpări, cu siguranţă le vom remedia, vom găsi o soluţie. Dacă undeva există această documentare, o să fie foarte simplu.(…) Dacă sunt cazuri singulare, că nu cred că sunt foarte multe, vom vedea cum putem să ajustăm aplicaţia sau să fie introduşi, după aceea, manual poate, în aplicaţie”, a mai adăugat Florin Cîţu.