Starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile, printr-o decizie luată astăzi de Guvernul României. Vezi mai jos ce modificări legate de restricțiile în pandemie intră în vigoare începând de sâmbătă, 12 iunie.
Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri după ședința de Guvern, că Executivul a adoptat proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile pe teritoriul României, începând cu data de 12 iunie 2021.
Hotărârea de Guvern conține și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata noii perioade de stare de alertă, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Printre noutăţi se află și posibilitatea participării la nunţi şi botezuri, în interior, a unui număr de 200 de persoane, cu condiţia asigurării a
unui spaţiu de doi metri pătraţi pentru fiecare om, după cum a explicat Raed Arafat în conferința de presă de după ședința de Guvern.
O altă noutate este legată de redeschiderea unui punct de frontieră pe Prut cu Republica Moldova.
Premierul României a oferit câteva informații cu privire la noile reglementări din starea de alertă care va intra în vigoare sâmbătă 12 iunie:
“În primul rând, se redeschide punctul de trecere a frontierei României cu Republica Moldova la Rădăuți-Prut, județul Botoșani. Se permite în data de 28 iunie 2021 participarea la evenimentul sportiv organizat pe teritoriul României în cadrul optimilor turneului final al Campionatului European de Fotbal UEFA 2020, cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor. Al treilea lucru important: permiterea organizării și desfășurării în aer liber a evenimentelor, întrunirilor în cadrul campaniei electorale aferente alegerilor locale parțiale din data 27 iunie 2021, cu participarea unui număr până la 1.000 de persoane. Condițiile le va explica domnul Raed Arafat”, a declarat șeful Guvernului.
Curtea Constituțională a decis marți, 8 iunie, că legea 55/2020 prin care este instituită starea de alertă în România este constituțională, după cum au confirmat surse ale CCR pentru News.ro.
A fost admisă doar o excepție de neconstituționalitate la articolul 72, alineatul 2, care nu are însă impact asupra actului normativ în ansamblu, au mai spus sursele citate.