Reprezentanții Comitetului pentru coordonarea vaccinării au anunțat că 74.400 doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson sosesc joi în ţară.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a declarat că astăzi, 20 mai 2021, sosesc 74.400 doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson.
CNCAV anunţă că, ulterior, cele 74.400 doze de vaccin vor fi distribuite, după cum urmează:
– Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 12.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Braşov: 9.600 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 12.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 9.600 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 9.600 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 9.600 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 12.000 doze.
Până în acest moment, 162.000 de doze Janssen au fost recepţionate. 37.860 de doze ale serului au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.
În țara noastră, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare. Astfel, periodic România primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.