Ministerul Sănătății a făcut mai multe precizări cu privire la vaccinarea anti-COVID a acelor persoane care au fost infectate cu noul Coronavirus. Astfel medicii specifică faptul că nu s-au făcut destule cercetări privind imunitatea pe care o au persoanele după ce s-au vindecat de COVID-19. Aceștia recomandă ca persoanele care s-au infectat deja cu virusul să se vaccineze după 14 zile de la videcare, în situația cazurilor asimptomatice.
Însă, persoanele ccare au fost tratate împotriva COVID-19 cu anticorpi monoclonali sau plasmă convalescentă trebuie să aştepte 90 de zile până la vaccinare, deoarece tratamentul poate reduce eficiența vaccinului.
“Experţii recomandă vaccinarea şi pentru persoanele care au fost deja infectate cu SARS-CoV-2, deoarece nu a fost stabilită durata imunităţii dobândite în urma bolii, aceasta putând varia de la o persoană la alta”, potrivit unei postăzi de Facebook a reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii.
Totodată, medicii care s-au infectat înainte de administrarea primei doze de vaccin că aceasta poate fi administrată la cel puţin 14 zile de la finalizarea izolării pentru pacienţii asimptomatici sau 14 zile de la dispariţia simptomelor, pentru cei simptomatici.
Medicii recomandă persoanelor care au s-au infectat după prima doză de vaccin, continuarea schemei cu cea de-a doua doză, fără reluarea primei doze, la cel puţin 14 zile după ce s-au vindecat de COVID, atât pentru pacienţii asimptomatici, cât și pentru cei simptomatici.
“Este recomandat ca persoanele confirmate pozitiv cu SARS-CoV-2, cu sau fără simptome, să nu se vaccineze până nu trece perioada de timp precizată mai sus, în funcţie de situaţie”, mai menționează Ministerul Sănătății.