Prefectul municipiului Bucureşti, Alin Stoica, declară că a cerut o analiză “serioasă” în vederea unor propuneri de restricții pentru limitarea răspândirii COVID-19 în Capitală. Acesta încearcă să ironizeze, folosind calcule matematice, modul în care au fost fundamentate unele propuneri. Stoica a confundat însă, în calculele sale, formula perimetrului cercului cu cea după care se calculează aria cercului.
“Am văzut propunerile, cele mai multe dintre ele se aplică şi astăzi. Unele dintre măsurile propuse nu au la bază un calcul. Dacă vă uitaţi, la un moment dat, pentru limitarea numărului de persoane din spaţiile comerciale, se spune acolo asigurarea unei suprafeţe de patru metri pătraţi pe persoană.
Dar, în acelaşi timp, ar trebui să asigurăm o distanţare de doi metri între două persoane. Păi, dacă o persoană este la doi metri distanţă de orice altă persoană din jur se formează un cerc şi cercul respectiv are un perimetru de πr pătrat, asta înseamnă aproximativ 13 metri pătraţi de persoană, da? Ok. Nu am văzut în spate nişte date pentru că eu am cerut mai întâi o analiză şi după aia nişte măsuri.
Măsurile trebuie luate în urma unei analize serioase. Nu am văzut această analiză. Şi vreau mai întâi să văd acea analiză şi după care să putem să luăm măsurile. Măsurile pe care le va lua decidentul trebuie să se bazeze pe nişte date şi informaţii precise şi cât mai multe, pentru a putea lua o decizie”, a declarat prefectul Capitalei, marţi seară, la un post Tv.
Tot prefectul susține că măsurile care duc la evitarea aglomerărilor în capitală sunt eficiente, însă se pune întrebarea în cât timp aceste resteriicții duc la scăderea numărului de infectări cu SARS Cov-2.
Alin Stoica a menționat că în luna aprilie este posibil să se ajungă la o scădere a numărului de cazuri “dacă suntem toţi suficient de ordonaţi şi respectăm toate regulile de protecţie a sănătăţii”.
Alin Stoica a vorbit şi despre termenul în care ar urma să fie adoptate noi măsuri de prevenire a răspândirii bolii: “E, cu siguranţă, o chestiune de zile, până la sfârşitul săptămânii avem cu siguranţă nişte măsuri”.