Marcel Ciolacu a declarat că aleşii locali care fac parte din PSD vor să vină la Bucureşti ca să protesteze în faţa Palatului Cotroceni, din cauza anexei la bugetul de stat pe 2021 emisă de Guvern prin care au fost alocate fonduri numai administraţiilor locale ale PNL, USR-PLUS şi UDMR, cele trei partide care formează coaliţia de guvernare.
„Niciodată nu s-a făcut o anexă separată cu anumite amendamente, un troc politic. Să ne spună domnul Orban cum a împărţit pentru prima oară aproape 2 miliarde lei pentru autorităţile locale.
20 de judeţe să nu primească niciun ban fiindcă sunt ale PSD. Asta e normalitatea pe care ne-o invoca preşedintele prin Guvernul său? Toţi aleşii locali din partid, în acest moment sunt dezbateri cu toţi preşedinţii, vor să vină la Bucureşti, să îşi pună eşarfele şi culmea nu vor să meargă la Palatul Victoria, ci la Palatul Cotroceni. Vor să vină să se manifeste în faţa Palatului Cotroceni toate administraţiile locale ale PSD.
Ce se întâmplă anul acesta e un precedent la anul trecut, ceea ce a făcut Orban a continuat şi acum”, a afirmat Marcel Ciolacu, la finalul BPN al PSD de luni.
Liderul PSD a mai spus că social-democraţii au decis să facă plângeri penale fostului premier Ludovic Orban, actualului prim-ministru Florin Cîţu, miniştrilor şi prefecţilor care au semnat fundamentarea unei anexe la bugetul de stat pe 2021 prin care au fost alocaţi bani administraţiilor locale ale PNL.
El a adăugat că este o premieră în ultimii 30 de ani şi suma de 380 milioane a fost alocată numai administraţiilor locale ale celor trei partide care formează coaliţia de guvernare.
„Am discutat despre proiectul de buget al României care a intrat în linie dreaptă spre aprobare în Parlament. S-a discutat foarte mult în spaţiul public în ceea ce priveşte componenta din buget a oportunităţii. Când e de oportun să dublăm alocaţiile? Am văzut că Guvernul a spus că nu este oportun.
Cât este de oportun să respectăm legea pensiilor? A venit Guvernul şi a spus că nu este oportun. Cât de oportun este să avem un buget mai mare la Sănătate sau la Educaţie? A venit Guvernul şi a spus că nu este oportun şi s-au tăiat 2,6 miliarde euro de la Sănătate, iar Educaţia, după ce au fost închise un an de zile şcolile, are cel mai mic buget ca şi procent din istoria postdecembristă”, a afirmat Marcel Ciolacu, la finalul BPN al PSD de luni.
Acesta a mai spus că şi pe vremea când era premier Ludovic Orban au fost alocaţi bani din Fondul de rezervă al prim-ministrului pentru „mită electorală către autorităţile PNL”.
„Cealaltă componentă este cea a legalităţii. Aici am avut o discuţie şi cu juriştii din interiorul partidului şi cu autorităţile locale. Ştim că anul trecut domnul Orban, împreună cu domnul Cîţu, care era ministru de Finanţe şi era avizatorul principal al cheltuielilor din Fondul de rezervă al premierului, a folosit banii din Fondul de rezervă pentru mită electorală către autorităţile PNL preponderent, deoarece în acel moment era un Guvern minoritar. Au venit alegerile generale şi în ultimele şedinţe de Guvern, înainte de alegeri, au mutat aproape 2 miliarde către autorităţile locale, tot ale PNL. Fondul de rezervă al premierul are cu totul şi cu totul altă destinaţie, pentru calamităţi sau intervenţii de urgenţă, în caz de inundaţii, cutremure, etc, sub nicio formă pentru mită electorală. Cu toate că acest procedeu nu le-a folosit la nimic deoarece au pierdut alegerile, au venit acum cu o faimoasă anexă 7.03 la bugetul de stat, pentru prima oară în 30 de ani, cu alocări de aproximativ 380 milioane numai către cele trei formaţiuni politice care creează actuala coaliţie de guvernare. Cei care au pierdut alegerile s-au unit şi conduc Guvernul României”, a completat Ciolacu.
El a mai precizat că această Anexă la bugetul de stat este evident o infracţiune şi Florin Cîţu trebuie să ofere explicaţii la procuratură.