Ministrul Muncii, Raluca Turcan a transmis, după întâlnirea de luni, cu reprezentanţii minerilor, că cei aproape 3.000 de angajaţi de la Complexul Energetic Hunedoara îşi vor primi salariile în trei tranşe, prima fiind acordată pe 25 şi 26 februarie. Ea a adăugat că va avea la dispoziţie trei luni se reorganizeze compania şi să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcţionarea pe termen lung.
Turcan a mai precizat că o primă măsură a fost elaborarea unei ordonanţe de urgenţă care este publicată în Monitorul Oficial, şi care prevede că din fondul de garantare al salariilor pot fi făcute plăţile către Complexul Energetic Hunedoara, care se află în insolvenţă.
„Astăzi (luni- n.r.) vom aproba o Hotărâre de Guvern prin care vom elabora şi prezenta normele de aplicare pentru procedura de realizare a plăţilor, rezultată din ordonanţa de urgenţă. Vom aloca bani în trei tranşe pentru drepturile salariale restante, după cum urmează- plata salariilor pe trei luni, plata salariilor compensatorii pentru angajaţii care intră la pensie şi, de asemenea, pentru asigurarea transportului spre şi de la locul de muncă, precum şi tichetele de masă”, a menționat Turcan, într-o conferinţă de presă susţinută luni, după întâlnirea cu reprezentanţii minerilor.
„Am agreat ca aceste plăţi în trei tranşe să aibă marele avantaj ca în zilele de 25 şi 26 minerii să poată să încaseze drepturile restante şi o parte din beneficiile restante, cum sunt tichtele de masă şi banii de transport, şi un alt mare avantaj al acestei soluţii este că toată compania capătă un răgaz de trei luni prin care să se reorganizeze şi să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcţionarea pe termen lung”, a declarat Turcan.
Tot aceasta a mai precizat că există aproximativ 3.000 de oameni care lucrează în activitatea minieră, la care se adaugă alte 1.000 de persoane cu activitate în energie şi acei 70 de mineri care sunt blocaţi în mină.
„Îmi exprim speranţa ca minerii să înceteze greva să iasă la suprafaţă, să nu mai gândească varianta intrării în greva foamei”, a mai afirmat ministrul Muncii.
Sute de mineri de la minele Lonea şi Livezeni s-au adunat, luni dimineaţă, la sediul Complexului Energetic Hunedoara unde îşi cer drepturile restante. Cei aproximativ 60 de mineri blocaţi în subteranul Minei Lupeni ameninţă cu greva foamei, dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate în urma negocierilor pe care le vor avea liderii lor cu ministrul Energiei şi cu ministrul Muncii.