Pfizer a redus livrările de vaccin în unele țări din UE în această săptămână. Şi România este afectată. țara noastră primind doar jumătate din dozele programate.
România a obținut doar 50% din volumul planificat pentru această săptămână, cealaltă jumătate urmând să vină treptat, până la sfârșitul lunii martie, iar livrările urmează să revină la normal începând de săptămâna viitoare.
Informațiile au fost furnizate pentru Reuters secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu.
O situație similară este în Polonia, care a primit luni 176.000 de doze, o scădere de aproximativ 50% față de ceea ce era de așteptat, potrivit Mediafax.
Pfizer și partenerul său german BioNTech au refuzat să comenteze reducerile din Europa dincolo de declarația lor săptămâna trecută, care a anunțat reduceri ale livrărilor în timp ce intensifică producția în Europa.
Livrări reduse de vaccinuri în toată Europa
Guvernul ceh se pregătea pentru reducerea livrărilor, încetinindu-și campania de vaccinare. „Trebuie să ne așteptăm ca în următoarele trei săptămâni să existe o reducere a a vaccinărilor”, a declarat joi ministrul ceh al Sănătății, Jan Blatny.
Oficialul a adăugat că Pfizer a redus livrările cu 15% în cursul acestei săptămâni şi cu până la 30% pentru următoarele două săptămâni.
Compania farmaceutică Pfizer a declarat Bulgariei și Poloniei că va înlocui dozele lipsă, au spus oficiali de rang înalt.
Dar Institutul Seric din Danemarca a declarat că scăderea de 50% a dozelor din această săptămână va duce la o deficiență de 10% în primul trimestru.
Pfizer, amenințată cu procese
Italia amenință cu acțiuni legale împotriva Pfizer, comisarul special pentru COVID-19, Domenico Arcuri a declarat că țării i s-a spus să se aștepte la o reducere de 20% săptămâna viitoare, după reducerea aprovizionării din această săptămână cu aproape 30%
Oficialii spun că reducerile le subminează eforturile de a-și imuniza cetățenii și de a limita pandemia care a ucis peste 2 milioane de oameni.
La această situație se adaugă îngrijorarea cu privire la aprovizionarea cu seringi speciale necesare pentru extragerea a șase doze din fiecare flacon din poza lui Pfizer.
Ce spun oficialii de la București
Coordonatorul campanie de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, joi seară, că săptămâna viitoare vor ajunge în ţară alte 180.000 de doze de vaccin, care se adaugă celor 130.000 care mai sunt în prezent în depozite, după ce au fost distribuite vaccinurile pentru următoarele trei zile.
Valeriu Gheorghiţă anunţă că până în 8 februarie sunt programate 500.000 de persoane, iar primele două săptămâni din februarie ”vor fi complicate”.
”După ce s-au distribuit dozele pe următoarele trei zile, mai avem circa 130.000 de doze, care vor fi distribuite în zilele următoare – împreună cu tranşele care urmează să vină – pentru a asigura atât persoanele programate cât şi rapelul”, a afirmat, joi seară, Valeriu Gheorghiţă, conform News.ro.
Oficialul a apreciat că primele două săptămâni din februarie ”vor fi complicate”.
”Este clar că cererea de vaccinare depăşeşte cu mult disponibilitate de vaccin pe care noi o avem astăzi. Aş vrea să asigur că ne dorim şi noi să creştem numărul de persoane vaccinate cât mai repede posibil”, a mai afirmat Gheorghiţă, menţionând, însă, că suntem condiţionaţi de numărul de doze de vaccin pe care le avem.