Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost imunizate 34.807 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.
Autoritățile sanitare au anunțat, marți, că 34.136 de persoane au fost vaccinate cu o doză, iar 671 persoane vaccinate cu 2 doze.
La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 62 reacţii comune şi minore, din care: 15 reacţii de tip local, 47 reacţii generale. Un număr de 299 de centre de vaccinare, totalizând 487 de puncte de vaccinare, sunt disponibile pentru etapa a II-a, a precizat marţi coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, dr. Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit unui comunicat de presă, până în prezent, au fost vaccinate 267.424 de persoane, dintre acestea 264.802 persoane vaccinate cu 1 doză, 2.622 persoane vaccinate cu 2 doze.
Începând din 27 decembrie 2020, la nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 871 reacţii comune şi minore, din care: 317 reacţii de tip local cu durere la locul injectării, 554 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie), iar o reacţie este în curs de investigare.
“În ceea ce priveşte etapa a doua de vaccinare, după cum ştim a început pe data de 15 ianuarie cu vaccinarea personalului şi a beneficiarilor din centrele medico-sociale şi centrele rezidenţiale. În data de 18 ianuarie, la ora 17,00, erau vaccinate 7.694 de persoane din centrele medico-sociale, din 34 de judeţe. La acest moment avem active 659 de centre de vaccinare, totalizând 933 de cabinete de vaccinare, de puncte de vaccinare. Pentru etapa a doua, strict pentru etapa a doua, avem 299 de centre, totalizând 487 de fluxuri de vaccinare sau puncte de vaccinare. Restul centrelor continuă activitatea pentru finalizarea etapei unu de vaccinare”, a declarat Gheorghiţă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20,00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17,00 – 20,00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după ce a vizitat centrul de vaccinare de la Romexpo, că salută schimbarea de atitudine, în sensul în care foarte multă lume doreşte să se vaccineze, iar acest lucru va fi posibil pe măsură ce ţara noastră va primi tot mai multe doze de vaccin.
“Vaccinarea singură nu rezolvă pandemia, până când vom avea foarte mulţi oameni vaccinaţi este nevoie de respectarea cu stricteţe a tuturor măsurilor impuse”, a atenţionat el. Iohannis consideră că, “dacă facem lucrurile cum trebuie, poate deja în această vară să ne întoarcem la o viaţă normală”.
“Sunt foarte bucuros să constat că atmosfera în general se schimbă şi foarte multă lume doreşte să se vaccineze, este o schimbare pe care o salut în mod explicit, o schimbare de atitudine şi în săptămânile şi lunile următoare, când vor veni tot mai multe doze de vaccin, tot mai multă lume va beneficia efectiv de serviciul de vacinare. Aici, la acest centru vor putea fi vaccinate până la 3-4 mii de persoane de zi”, a spus Iohannis.
El a adăugat că acest centru începe să funcţioneze în această săptămână.
“Vor creşte gradual capacitatea aşa cum vor veni din ce în ce mai multe doze de vaccin şi noi avem cu toţii speranţa ca până în vară să avem suficiente persoane vaccinate pentru a termina cu această pandemie. Vreau să strag atenţia publicului, vaccinarea singură nu rezolvă pandemia, până când vom avea foarte mulţi oameni vaccinaţi este nevoie de respectarea cu stricteţe a tuturor măsurilor impuse. Ne dorim cu toţii să ne întoarcem la o viaţa normală, dar acest lucru e posibil dacă pe de o parte respectăm restricţiile şi dacă 60-70 % din populaţie e vaccinată. Şi atunci, dacă facem lucrurile cum trebuie, poate deja în această vară să ne întoarcem la o viaţă normală”, a declarat preşedintele.