Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri să se lanseze o vaccinare în masă a populaţiei împotriva covid-19 – începând de săptămâna viitoare – şi a lăudat vaccinul dezvoltat de Rusia drept ”cel mai bun vaccin” împotriva covid-19, relatează AFP.
”Cer să se lanseze o vaccinare în masă a întregii populaţii, începând de săptămâna viitoare”, a declarat el într-o reuniune guvernamentală prin videoconferinţă.
Rusia a început în decembrie campania de vaccinare a populaţiei considerată prioritară – bătrâni, personalul medical şi din învăţământ.
Categoriile autorizate să fie vaccinate cu Sputnik V au fost lărgite, apoi, în mod treptat.
Potrivt Fondului suveran rus (RDIF), care a finanţat dezvoltarea acestui vaccin -, peste un milion de persoane au fost vaccinate până în prezent în Rusia.
Rusia a fost prima ţară, în august, care a omologat un vaccin împotriva noului coronavirus şi a fost criticată din cauza unui anunţ considerat prematur, înaintea testelor clinice din faza 3 şi publicării rezultatelor ştiinţifice.
”Vaccinul rusesc – este un lucru evident, iar practica îl confirmă -, cred că este cel mai bun din lume”, a declarat miercuri Vladimir Putin, salutând condiţiile de depozitare şi transport ale vaccinului, care ”nu necesită condiţii extreme”.
”Este mult mai simplu şi mai eficient”, a adăugat el, în comparaţie cu cele occidentale.
Vicepremierul rus Tatiana Golikova, însărciinată cu Sănătatea, a anunţat că totul este ”pregătit” în vederea lansării unei vaccinări în masă, începând de luni.
Rusia se confruntă cu un al doilea val foarte sângeros al covid-19, însă autorităţile refuză, pentru moment, orice nouă izolare la nivel naţional.