Atunci când aducem un autovehicul din orice alt stat fie el din Uniunea Europeană sau nu, este necesar să îl înregistram și să îl verificăm la RAR (Registrul Auto Român). Așadar, mai jos noi vă vom spune ce acte sunt necesare pentru a primi certificările RAR.
Primul pas pe care trebuie să îl parcurgi este acela de a-ți face o programare la RAR. Apoi, prima înmatriculare auto în România pentru vehiculele cumpărate din străinătate se va face după obținerea certificărilor necesare de la RAR. Pentru a obține aceste documente de la Registrul Auto Român este nevoie să faceți, în prealabil, o programare online, telefonic sau direct la sediul instituției.
Pentru vehiculele care au fost înmatriculate în Italia, Germania, Belgia sau orice alt stat membru UE ori non-UE, aflate în prezent la prima înmatriculare în România, RAR va elibera cartea de identitate a vehiculului (CIV). Acest lucru se va face în mod direct dacă vehiculul deține omologare UE și nu a suferit modificări în raport cu configurația omologată. În caz contrat, RAR va efectua omologare individuală. De asemenea, RAR va efectua verificarea tehnică -ITP – și va certifica autenticitatea vehiculului.
Lista cu acte necesare la RAR pentru prima înmatriculare:
- act de identitate solicitant;
- cerere activitate RAR (cererea se va completa de către solicitant pe propria sa răspundere și va fi semnată în prezenţa angajatului RAR care efectuează activitatea);
- documentul de înmatriculare din țara de origine.
Documente necesare pentru înmatriculare, după obținerea cărții de identitate de la RAR:
- Cerere înmatriculare auto;
- Fişa de înmatriculare completată cu datele proprietarului ce are viza ANAF (În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare şi a altei persoane, se va depune şi fişa de înmatriculare completată cu datele acesteia);
- Dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare – 37 lei, se poate achita numerar la ghișeu odată cu depunerea documentelor;
- Actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie;
- Copia contractului RCA în termenul de valabilitate al acestuia;
- Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, în original şi în copie
- Cartea de identitate a vehiculului, în original şi copie;
- Certificatul de autenticitate al vehiculului eliberat de RAR -Registrul Auto Român;
- Documentele de înmatriculare eliberate de autorităţile străine, în original, precum şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare;
- Dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice -ITP, în termenul de valabilitate a acesteia (se obține tot de la RAR)
- Dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.
Certificarea autenticității unui vehicul rutier se efectuează numai de către RAR și constă în atestarea faptului că principalele elemente de identificare ale vehiculului sunt originale și/sau nu au fost supuse unor modificări neautorizate, precum și a identității vehiculului în raport cu datele menționate în cartea de identitate a acestuia.
Cu toate că obținerea unui certificat de autenticitate nu mai este obligatorie la schimbarea proprietarului unui vehicul înmatriculat în România, pentru a evita anumite neplăceri, reprezentanții RAR recomandă ca, înainte de achiziționarea unui astfel de vehicul, să vă adresați unei reprezentanțe teritoriale RAR pentru obținerea acestui certificat.