Al doilea monolit misterios a apărut în România, pe plaja sălbatică de la Vadu. Ce este, aşadar, un monolit?
Ce este un monolit? În contextul apariţiilor misterioase a unor monoliţi în mai multe ţări, inclusiv România, multe persoane îşi pun această întrebare. Conform dexonline.ro, un monolit este un monument al naturii construit de om, format dintr-o singură piatră, dintr-un singur bloc.
Avem de a face cu o nouă apariție misterioasă, de data aceasta pe plaja sălbatică din Vadu, județul Constanța. Este vorba despre un nou monolit din metal, al doilea descoperit până acum în ţara noastră.
Primul monolit a apărut în deşertul din Utah, de unde a dispărut după câteva zile, apoi în România, în județul Neamț. Ulterior, lumea a fost luată cu asalt de știri privind apariția acestor structuri bizare în toate colțurile lumii. Astfel, au apărut imagini cu mooliți în California, Marea Britanie, Spania sau Columbia.
Imaginile cu monolitul de pe plaja de la Vadu au fost publicate de Digi24. În poze se observă urme de anvelope, ceea ce sugerează că structura metalică a fost adusă acolo cu mașina.
Circumstanţele în care monolitul metalic a apărut în deşertul din Utah nu sunt deocamdată clare, însă recenta sa dispariţie pare să fi fost elucidată, iar extratereştrii nu au nimic de-a face cu aceasta. Imaginile publicate pe rețelele sociale arată patru bărbați care au demontat obiectul, apoi l-au cărat cu o roabă.
Apariția, dar și dispariția monolitului misterios dintr-o regiune deșertică din Utah a stârnit interes la nivel mondial. Pe rețelele sociale au apărt însă, marți, imagini în care apar patru bărbați care demontau obiectul metalic, după lăsarea întunericului.
Fotograful Ross Bernards, aflat la faţa locului vineri seară, a descris pe Instagram scena la care a asistat şi a publicat câteva imagini – patru bărbaţi care şi-au făcut apariţia au pus la pământ prisma metalică de peste 3,5 metri înălţime, au demontat-o şi au urcat-o într-o roabă înainte de a o transporta spre o destinaţie necunoscută.
„Unul dintre ei s-a întors spre noi şi a spus: “Nu lăsaţi urme”. Era 20:48”, a scris Ross Bernards, potrivit Agerpres.
După mesajul publicat de fotograf, un practicant al mersului pe sârmă şi pasionat de sporturi extreme pe nume Andy Lewis, în vârstă de 34 de ani, a încărcat pe YouTube o înregistrare video intitulată “We REMOVED the Utah Monolith” (“Noi am îndepărtat monolitul din Utah”).
Obiectul metalic strălucitor a fost descoperit la jumătatea lunii noiembrie pe solul roşu din deşertul Utah de autorităţile locale care survolau zona cu elicopterul pentru un recensământ al muflonilor.
După ce au aterizat pentru a cerceta obiectul,angajaţii departamentului de siguranţă publică din Utah au confirmat existenţa unui „monolit metalic înfipt în pământ”, însă nu au identificat „niciun indiciu clar cu privire la persoana care ar fi putut amplasa monolitul”.
Anunţarea acestei descoperiri a devenit rapid virală online, mulţi internauţi indicând similarităţi remarcabile cu monoliţii bizari de origine extraterestră, care accelerează în mare măsură progresul umanităţii în clasica peliculă science-fiction “2001: A Space Odyssey” (“2001: Odiseea spaţială”), de Stanley Kubrick, şi în romanul cu acelaşi nume al scriitorului Arthur C. Clarke.
Pe de altă parte, unii observatori au remarcat o asemănare între acest obiect şi operele avangardiste ale artistului John McCracken, sculptor american care a locuit o perioadă în statul vecin New Mexico şi a murit în 2011. Cu toate acestea, nu s-a putut stabili o asociere între celebrul „monolit” şi sculptor.
Deşi autorităţile au refuzat să indice locul în care se afla monolitul pentru a nu atrage mulţimi de curioşi, o cursă pentru detectarea locaţiei a fost iniţiată online, pe baza formaţiunile geologice din împrejurimi.
Unele persoane au reuşit rapid să localizeze zona, care a fost apoi vizitată de zeci de curioşi, punând în pericol un sit natural şi lăsând în urmă numeroase gunoaie, potrivit autorităţilor.
Dispariţia obiectului a fost observată sâmbătă de mai mulţi vizitatori, iar biroul de amenajare a teritoriului din Utah, care administrează zona, a negat că ar fi contribuit la îndepărtarea acestei structuri, considerată de acest serviciu drept „proprietate privată”.