Sfântul Apostol Andrei este sfântul martir prăznuit de credincioșii ortodocși și catolici la data de 30 noiembrie. Sfântul Apostol Andrei este primul ucenic ales de Mântuitorul Iisus Hristos spre a-L urma. Sfântul Apostol Andrei este patronul României, Greciei, Spaniei, Rusiei, Siciliei și Scoției.
De asemenea, steagul scoțian reprezintă crucea sfântului Andrei, crucea pe care a fost martirizat acesta la Patras, Ahaia, Grecia, pe 30 noiembrie 60, în timpul domniei împăratului roman Nero.
Sfântul Apostol Andrei este considerat ocrotitorul României pentru că a propovăduit Evanghelia și cuvântul Domnului pe meleagurile mioritice, a creștinat zona Dobrogei, dovadă fiind toponimele din regiunea dintre Dunăre și Marea Neagră, cum ar fi Peștera Sfântului Andrei sau Paraiasul Sfântului Andrei.
Mai jos veți regăsi cea mai puternică rugăciune către Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României pe care o puteți rosti în această zi sfântă. Nu doar pentru sănătatea dumneavoastră şi a familiei dumneavoastră, dar și pentru a tuturor credincioșilor din lume.
Cea mai puternică rugăciune de Sfântul Apostol Andrei
„În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm!
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim. Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii.
Nu ne lăsa, Doamne, nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv.
Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin”.
Se spune că această rugăciune vă ferește de necazuri și vă apără casa și familia de primejdii. Totodată, de Sfântul Andrei,pe 30 noiembrie, este bine să mergeți la biserică, dar dacă nu o faceți în mod curent, să vă rugați la icoana Sfântului Apostol Andrei pentru ocrotire, sănătate și noroc.
Ce nu trebuie să faci de Sfântul Andrei?
În ziua în care îl sărbătorim pe Sfântul Andrei, în data de 30 noiembrie nu este bine să munciți, femeile nu trebuie să facă niciun fel de curățenie, să spele, să coasă, nici măcar să se pieptene ca să nu le meargă rău în anul următor. Totodată nu se face pomană şi nu se dă nimic cu împrumut.
În tradiția populară românească, ziua Sfântului Apostol Andrei este supranumită și Ziua Lupului. Legendele spun că lupii coboară din munte în noaptea dintre 29 și 30 noiembrie și se adună în haite de câte 12. Ar fi bine să vă feriți în a le rosti numele acestora pentru a nu vă întâlni cu ei în următorul an!