Autorităţile au decis prelungirea perioadei de carantină pentru municipiul Slobozia, din cauza incidenţei cazurilor de Covid 19, care se menţine ridicată. Măsura de carantinare a oraşului a fost prelungită cu 7 zile, după alte 14 zile în care au fost impuse măsuri pentru limitarea răspândirii coronavirusului.
“Prin ordinul DSU din data de 26.11.2020, măsura de carantină zonală a Municipiului Slobozia se prelungeşte pentru o perioadă de 7 zile. Din păcate, incidenţa cazurilor de imbolnăvire cu SARS-COV2 ieri a fost de 8,45/1000 persoane, ceea ce înseamnă în continuare că suntem în risc epidemiologic maxim. In perioada următoare, de 7 zile, măsurile de carantină pentru populaţie se prelungesc, adică avem în continuare obligaţia de a ne deplasa doar pentru nevoi de strictă necesitate, bifate sau completate în declaraţia pe proprie răspundere” au anunţat vineri dimineaţă reprezentanţii Primăriei Slobozia pe contul oficial de Facebook al instituţiei.
Ca măsuri suplimentare, se limitează capacitatea magazinelor/supermarketurilor/hipermarketurilor la maxim 30% din cesa actuală, cu respectarea normelor de distanţare fizică.
În cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale, se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană.
“Avem nevoie în continuare să fim solidari, să fim responsabili cu toţii şi să respectăm măsurile de carantinare impuse de autorităţi, astfel încât să reuşim împreună ca în următoarea săptămână să intrăm pe o linie descendentă a incidenţei de îmbolnăvire. Împreună putem pune virusul în izolare pentru a ne putea petrece sărbătorile în condiţii cât mai normale, având în vedere contextul pandemic global”, au mai transmis oficialii Primăriei Slobozia.