Draga Olteanu Matei a murit în această noapte, la Spitalul ”Sf. Spiridon”, din Iaşi, unde fusese internată în urmă cu câteva zile, pentru o hemoragie digestivă.
Draga Olteanu Matei avea 87 de ani. Marea actriţă a dus poate cea mai grea luptă din toate câte i-a scos în cale viața. Draga Olteanu Matei se afla de vineri comă indusă medicamentos și – potrivit unor surse medicale – a fost conectată la aparate, intubată și ventilată mecanic.
Draga Olteanu Matei, memorabilă în teatrul şi filmul românesc, iubită de public şi respectată de colegi, a jucat în peste 90 de producţii cinematografice, 50 de piese de teatru şi 100 de producţii de televiziune.
„Nu trebuie să plângem, cine ajunge la capăt, scapă, deşi ne dorim să mai fie ceva, e prea frumosă viaţa pe pământ, dacă ştii să ţi-o faci, ca să mai fie ceva de trăit după…. Am scris în unul din caietele mele…m-am rugat lui D-zeu dacă e să ne reîncarnăm, pentru nimic în lume să n-o facă, sunt în stare să fac orice să nu mă mai nasc din cauză că iubesc viaţa foarte mult. Mă bucur de fiecare lucru, că suntem aici, că stăm de vorbă, că aţi trecut să mă vedeţi…”, spunea Draga Olteanu Matei într-un interviu la TVR.
Şefa UPU SMURD Iaşi Diana Cimpoeşu a declarat că, în pofida eforturilor echipei medicale, starea actriţei s-a degradat, ea având multiple afecţiuni.
De altfel, marţi medicul declara că Draga Olteanu Matei era în terapie intensivă cu suport respirator şi hemodinamic., fiind o pacientă ”extrem de fragilă”, care necesita în continuare menţinerea funcţiilor vitale.
Draga Olteanu Matei a fost internată vineri la Spitalul ”Sf, Spiridon” din Iaşi, fiind adusă de la Piatra Neamţ.
”A suferit o hemoragie digestivă superioară, cea mai probabilă cauză fiind tratamentul anticoagulant pe care pacienta îl are de mai multă vreme pentru o afecţiune cardiovasculară. Este vorba de o pacientă şi cu afecţiuni cronice, boli cardiovasculare şi endocrine. O pacientă care a fost preluată în urgenţă. S-a început terapia şi investigaţiile diagnostice. Este în anestezie, terapie intensivă, pentru Clinica de Gastroenterologie şi Patologie Iaşi”, declara atunci medicul Diana Cimpoeşu.