Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat luni seară în cadrul unei emisiuni TV, faptul că medicului Ioan Cătălin Denciu, rănit în incendiul de la Spitalul Piatra Neamţ, i s-au făcut la Floreasca evaluările şi un test Real Time PCR pozitiv. ”Rămâne reevaluarea care se face în Belgia, inclusiv pentru SARS-CoV-2, să o avem şi ca răspuns zilele următoare”, a adăugat ministrul.
Întrebat la emisiunea TV, în legătură cu testul pentru COVID care i s-a făcut medicului în momentul în care a ajuns la Spitalul Floreasca din Capitală, ministrul Sănătăţii a răspuns: ”Da. La Floreasca s-au făcut evaluările şi un test Real Time PCR pozitiv”.
”A avut şi un IgG de anticorpi important, fiind şi donator de plasmă în repetate rânduri. Rămâne reevaluarea care se face în Belgia, inclusiv pentru o infecţie cu SARS-CoV-2, să o avem şi ca răspuns zilele următoare”, a precizat Tătaru.
Potrivit ministrului, în Belgia, medicul a beneficiat de o procedură de dializă, intrând apoi în tratament şi toaleta arsurilor, medicul având arsuri pe 70% din suprafaţa corpului.
Pentru medicul erou de la Piatra Neamț, urmează trei zile decisive. Aflat în grija specialiștilor de la Spitalul Militar din Bruxelles, salvatorul este supus unor intervenții chirurgicale în urma arsurilor suferite pe secția de ATI. Sunt răni de două ori mai grave decât s-a constatat inițial, spune ministrul Nelu Tataru, care acum estimează că mare parte din trupul medicului a fost afectat în timp ce trecea prin foc pentru a-și salva pacienții.