Actorul de 52 de ani și-a anunțat prietenii zilele trecute că suferă de o boală foarte gravă și că are nevoie de donatori de sânge.
Actorul de 52 de ani și-a anunțat prietenii zilele trecute că suferă de o boală foarte gravă și că are nevoie de donatori de sânge. ”Gogoașă” din serialul ”Trăsniții” a fost diagnosticat cu cancer, urmând să-i fie extirpat un rinichi în cadrul unei operații ce va avea loc luni. În disperare de cauză, actorul a postat primul său mesaj acum trei zile, încercând să-și convingă amicii să doneze sânge.
”Am nevoie de sânge. Orice grupă. Nu aș fi vrut să fac asta! Nu v-aș fi scris nimic despre situația prin care trec, dar urmează sa fiu supus unei intervenții chirurgicale de extirpare a unui rinichi. Am fost diagnosticat cu cancer. O astfel de operație este mare consumatoare de sânge, iar perioada asta este una de mare carență în rezervele de sânge. Corpul medical mi-a cerut să găsesc măcar un donator care să facă acest gest umanitar. Oricine va dori sa facă asta, va trebui să specifice că donează pentru mine și spitalul Carol Davilla.
Donarea se poate face la Centrul de Transfuzie de pe lângă Calea Victoriei. Cuvintele de mulțumire nu vor fi îndeajuns cât să exprime gratitudinea mea.
Sunt deja internat, iar luni voi fi operat. Și sunt mulți ca mine care au nevoie. Eu am A2″, a scris Zamfirescu în primul său apel.
Astăzi, cu 24 de ore înaintea intervenției decisive, Constantin Zamfirescu a scris un mesaj emoționant, adresat celor care deja l-au ajutat, donând sânge sau exprimându-și sprijinul pentru situația lui.
”Nu sunt singur! Vă am pe toți, aici, cu mine. Familia mea, rudele mele și prietenii mei. Sunt copleșit de atenție, de cuvinte de îmbărbătare și mai ales de ajutorul pe care trebuie doar să-l cer. De la geamul salonului văd mult cer și mă vizitează un mic stol de porumbei, dar unul dintre ei nu pleacă. E cel mai flămând si se mulțumește și cu firimiturile pulbere de la masa celor mai puternici ca el. Ce nu știu ceilalți este că îndrăzneala lui de a trece pragul geamului la mine în salon, i-a adus un biscuite supliment. Tot așa și îndrăzneala mea de a vă cere un ajutor, pe care l-am primit înmiit, mă copleșește și mă încarcă pozitiv. Am moralul sus. Sunt conștient de șansa rară pe care o am de a afla devreme.
Mai am multă treabă de făcut, multe zâmbete de adus pe chipurile și în sufletele voastre. Să ne revedem cu bine! Vă mulțumesc cu inima, vă mulțumesc cu sufletul că-mi sunteți aproape și nu sunt singur.”, a scris mișcat ”Gogoașă” din ”Trăsniții”.