Irina Tănase a absolvit un curs de mediator, în vara lui 2019, dar Consiliul de Mediere i-a retras dreptul de a profesa.
În 2019, iubita lui Liviu Dragnea a absolvit cu curs de mediator agreat de Consiliul de Mediere, instituția care reglementează în România activitatea mediatorilor. Înainte de examen, Irina Tănase a făcut practică la o firmă specializată. Pe 29 iulie 2019, ea a primit autorizație să practice această meserie.
Astfel, Irina Tănase a figurat pe lista mediatorilor din București, publicată pe site-ul Consiliului de Mediere. În dreptul domeniului de specializare, iubita lui Dragnea a trecut „orice tip de dispută”, iar la limbi străine a completat „engleza şi spaniola”. Timp de câteva luni, oricine dorea să apeleze la serviciile de mediator ale Irinei Tănase putea accesa site-ul, de unde lua un număr de telefon, adresa biroului de mediere, dar și o adresă de mail a Irinei Tănase.
rina Tănase a lucrat în ministerul condus de Liviu Dragnea
În prezent, pe site-ul Consiliului de Mediere, în dreptul numelui Irinei Tănase apare explicația „Acest mediator nu are drept de exercitare”. E posibil ca biroul Irinei Tănase să nu fi avut activitate permanentă, iar Consiliul de Mediere să-i fi retras dreptul de a profesa. Irina Tănase a absolvit Facultatea de Relații Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice şi a fost secretar de cabinet la Ministerul Dezvoltării, instituție condusă la acea vreme de Liviu Dragnea.
Ulterior, cei doi s-au implicat într-o relaţie sentimentală. În luna mai a anului 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și jumătate de închisoare în procesul privind angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman.