Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, face un nou anunţ important pentru elevi: “Am recomandat să nu se organizeze festivităţi de început de an şcolar”.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, miercuri seara, că a recomandat inspectorilor şcolari generali să nu organizeze festivităţi la începutul anului şcolar, precizând însă că directorii unităţilor de învăţământ deja luaseră decizia să nu facă astfel de manifestări.
Monica Anisie a fost întrebată, la Realitatea Plus, dacă susţine declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis că nu sunt potrivite în timp de pandemie manifestări legate de deschiderea unităţii de învăţământ.
Măsuri sporite de siguranţă
“Susţin această afirmaţie a domnului preşedinte, am spus-o şi eu, am recomandat inspectorilor şcolari generali, în discuţiile pe care le au cu directorii unităţilor de învăţământ, să nu organizeze aceste festivităţi de început de an, iar dacă, acolo unde avem copii care vin pentru prima dată în spaţiul unităţii de învăţământ, se doreşte să existe în curtea şcolii un eveniment prin care sunt primiţi elevii, acest lucru să se realizeze cu măsuri sporite de siguranţă în aşa fel încât să nu-i expunem în niciun fel pe elevi”, a afirmat ministrul Educaţiei.
Monica Anisie a precizat că din discuţiile avute cu directori de unităţi de învăţământ aceştia luaseră decizia să nu organizeze activităţi la debutul anului şcolar.
“Din discuţiile pe care le-am avut cu directori de unităţi de învăţământ, acum vin din judeţul Vrancea, am vorbit cu părinţi, am vorbit cu directori, cu toţii deja luaseră decizia să nu organizeze astfel de festivităţi. Este adevărat, la fiecare început de an şcolar veneam cu bucurie în spaţiul şcolii, acum nu ştiu dacă este numai îngrijorare, cred că este un pic şi de emoţie din punct de vedere al copilului care nu a mai socializat în această perioadă, cu colegii săi, cu profesorii şi sunt emoţionaţi, aşteaptă şi ei revenirea la şcoală”, a precizat Monica Anisie.