Explozie Beirut. Imagini dezolante, după explozia masivă a zguduit capitală Libanului, Beirut, în seara de marți. Sute de oameni sunt răniți, iar alte zeci, cel puțin, au murit.
Cel puţin 78 de morţi şi mai mult de 4.000 de răniţi este bilanţul provizoriu al exploziilor care au avut loc marţi seară în portul din Beirut, iar de miercuri Libanul va fi timp de trei zile în doliu naţional.
Preşedintele Michel Aoun a declarat că 2.750 de tone de nitrat de amoniu au fost depozitate în condiţii neconforme timp de şase ani şi asta ar sta la originea dezastrului.
El a stabilit pentru miercuri o întâlnire de urgenţă cu Cabinetul şi a spus că pentru următoarele două săptămâni ar trebui declarată stare de urgenţă, relatează BBC.
Explozie Beirut. Aoun a mai anunţat că Guvernul va aloca cel puţin 66 de milioane de dolari (100 de miliarde de lire) din fonduri de urgenţă pentru gestionarea acestei situaţii.
„Asistăm la o catastrofă uriaşă”, a spus George Kettani, şeful Crucii Roţii din Liban. „Există victime şi pagube peste tot”.
Echipele de salvare continuă căutările şi este aşteptat ca bilanţul deceselor să crească.
Oficialii au spus marţi că au demarat o investigaţie pentru a afla cauza exactă a deflagraţiei, iar Consiliul Suprem de Apărare a transmis că responsabilii vor primi pedeapsa maximă posibilă.
Aparent, nitratul de amoniu a fost descărcat de pe un vas aflat sub sechestru în port în 2013, apoi stocat într-un depozit de acolo.
Explozie Beirut. Libanul se confruntă cu o criză economică ce a reaprins vechi diviziuni, astfel în ultimele săptămâni au avut loc numeroase manifestaţii anti-guvernamentale. Totul, pe fondul crizei sanitare provocate de noul coronavirus.
În plus, tensiunea a crescut şi pentru că vineri este aşteptat un verdict în procesul deschis după asasinarea prim-ministrului Rafik Hariri în 2005, tot printr-o explozie.
O femeie din Buzău stabilită în Liban a declarat, pentru News.ro, că exploziile din Beirut s-au resimţit asemenea unui cutremur de 4,5 grade, deşi ea se află într-o zonă de munte, la o oră de mers cu maşina de locul deflagraţiilor. ”Străzile arată destul de rău în zona producerii exploziei. Se vorbeşte de peste 1.000 de răniţi şi cu siguranţă vor fi şi morţi. Clădiri mai vechi s-au prăbuşit, iar oamenii sunt prinşi sub dărâmături. De la suflul exploziei maşinile aflate pe autostradă au fost aruncate unele în altele”, a povestit ea.
”Noi ne aflăm la o oră de mers cu maşina de portul în care a avut loc explozia, într-o zonă situată într-un vârf de munte. Cu toate acestea, explozia s-a auzit şi aici destul de tare, geamurile au vibrat şi pământul s-a cutremurat, fiind resimţită ca şi un cutremur de 4,5 grade”, a declarat Mihaela, o buzoiancă stabilită în Liban de mai mulţi ani.
La scurt timp după aceea, Ambasada României la Beirut a transmis mesaje tuturor cetăţenilor români aflaţi în evidenţă: ”Buna seara! Sper că sunteţi bine. Dacă există între dumneavoastră persoane afectate, rănite vă rog să ne trimiteţi mesaj privat pe aceste număr!”.
De asemenea, buzoianca stabilită în Liban a spus că, deşi populaţia din zonă este oarecum obişnuită cu exploziile, deflagraţiile de marţi seară sunt de proporţii şi se vorbeşte deja de mii de răniţi.
”Străzile arată destul de rău în zona producerii exploziei. Se vorbeşte de peste 1.000 de răniţi şi cu siguranţă vor fi şi morţi. Clădiri mai vechi s-au prăbuşit, iar oamenii sunt prinşi sub dărâmături. De la suflul exploziei maşinile aflate pe autostradă au fost aruncate unele în altele. Pe posturile de televiziune se vehiculează tot felul de informaţii, că ar avea legătură cu Hezbollah, că Israelul ar fi făcut asta, dar acum nu ştim nimic sigur. Vedem ce se va mai afla până mâine”, a mai declarat femeia.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis condoleanţe familiilor victimelor exploziilor din Beirut şi a exprimat solidaritatea cu poporul libanez.
”Sincere condoleanţe familiilor victimelor exploziilor îngrozitoare din Beirut. Suntem alături de Liban şi de poporul libanez în aceste vremuri dificile”, a scris Iohannis, într-un mesaj pe Twitter.
Franţa, Marea Britanie şi Iranul anunţă că vor ajuta Libanul după exploziile de la Beirut, soldate, conform un bilanţ provizoriu, cu 27 de morţi şi 2500 de răniţi.
“Franţa este alături de Liban. Mereu. Echipe de intervenţie franceze se îndreaptă spre Beirut”, a afirmat preşedintele francez Emmanuel Macron.
“Toate gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă spre marele şi puternic popor libanez. Iranul va face totul pentru a ajuta, prin toate mijloacele necesare”, a declarat ministrul iranian al Afacerilor Externe, Mohammad Javad Zarif.
“Imaginile de la Beirut sunt şocante. Toate gândurile şi rugăciunile mele se îndreaptă spre cei care au avut de suferit în acest teribil incident”, a scris pe Twitter şi premierul Boris Johnson, precizând că Marea Britanie este pregătită să ofere ajutorul prin “toate mijloacele”.
Crucea Roşie libaneză a anunţat că spitalele din Beirut sunt excedate, numărul persoanelor rănite care solicită îngrijiri fiind extrem de mare.
De asemenea, Crucea Roşie a făcut apel la donarea de sânge.