Legea carantinei și izolării intră marți în vigoare. Mai multe ședințe au fost programate pe parcursul zilei pentru completarea HG privind starea de alertă.
Legea carantinei și izolării intră, marţi, în vigoare, după ce sâmbătă a fost promulgată de preşedintele Klaus Ioannis şi a fost publicată în Monitorul Oficial.
Legea permite carantinarea şi izolare persoanelor bolnave, dar şi alte măsuri necesare pentru a limita răspândirea virusului.
Premierul Ludovic Orban a anunţat că sunt necesare acte normative şi acte administrative pentru ca legea să fie pusă în practică, toate aceste aspecte fiind stabilite în cursul zilei de marţi.
Legea carantinei și izolării, ședințe pe bandă rulantă
De la ora 08.00, se reuneşte Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, condus de premierul Ludovic Orban. Specialiştii vor decide completarea HG privind starea de alertă cu măsurile care acum sunt permise potrivit noii legii.
De asemenea, autorităţile iau în calcul modificarea modului în care sunt raportate datele referitoare la pandemie, astfel încât să se precizeze numărul de cazuri noi, de teste noi, de retestări, inclusiv pe judeţe.
De la ora 09.00, este programată şedinţa de Guvern, pentru adoptarea Horărârii de completare a stării de alertă.
De la ora 11.00, Ludovic Orban participă, la Ministerul Sănătăţii, la videoconferinţa cu reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică pe tema modului de gestionare a crizei sanitare.
Premierul a precizat, luni seară, că se va discuta despre modul concret în care instituţiile vor pune în aplicare legea. În plus, Orban a explicat că pentru toate persoanele care s-au externat până acum la cerere vor fi emise decizii, fie pentru reinternarea în spital, fie pentru izolarea la domiciliu. De asemenea, se va dispune izolarea pentru toate cele peste 3.600 de persoane care, din 2 în 20 iulie, deşi au fost confirmate cu coronavirus, nu au stat deloc în spital.
De la ora 17.00, la Ministerul de Interne, Ludovic Orban va participa la videoconferinţa cu prefecţii pe tema gestionării crizei sanitare. Luni seară, Ludovic Orban a explicat că bazele de date cu persoane bolnave vor fi trimise de către Direcţiile de Sănătate Publică, atât Ministerului Sănătăţii, cât şi Ministerului Afacerilor Externe, personalul din subordinea MAI urmând a verifica respectarea măsurilor de carantină sau izolare dispuse de autorităţi.