Managerul Spitalului Colentina, Remus Mihalcea, a fost testat pozitiv cu coronavirus și se află internat într-un spital din Capitală.
Remus Mihalcea, de profesie medic, a fost testat pozitiv cu coronavirus, potrivit comunicatului de miercuri seară al Grupului pentru Comunicare Strategică. Acesta conduce Spitalul Colentina, unul dintre cele mai mari spitale din România.
În prezent Mihalcea este internat la unul dintre spitalele din București unde primeste tratament.
Se pare că acesta prezintă simptome ușoare, dar a făcut febră.
Potrivit anchetei epidemiologice, managerul spitalului Colentina s-a infectat cu coronavirus în afara spitalului pe care îl conduce.
Focare de coronavirus
De la începutul epidemiei, În România peste 3000 de cadre medicale s-au infectat cu noul coronavirus.
La Galați, 63 de cadre medicale ale Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” au fost infectate.
Potrivit unei informări transmise de reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi, miercuri, sunt infectate cu coronavirus 63 de cadre medicale din acest spital. Cele mai multe confirmări sunt la Secţia Medicină Internă 2 – 30 de cazuri şi la Cardiologie – 21 de cazuri.
Cazuri de COVID-19 mai suntla Chirurgie Generală 2, la UPU, Oncologie, Urologie, Medicină Internă, Reumatologie, dar şi o liftieră este contaminată.
Secţiile Cardiologie şi Chirurgie Generală 2 sunt funcţionale după ce s-au făcut curăţenie generală, dezinfecţia tututror suprafeţelor, dezinfecţii terminale şi s-au recoltat probe epidemiologice.