Încă o țară din Europa a hotărât intezicerea venirii turiștilor pe teritoriul ei, după ce cazurile de coronavirus au cunoscut o creștere semnificativă în ultimele zile.
Danemarca a hotărât deschiderea călătoriilor, de sâmbătă, către și dinspre majoritatea statelor europene. Excepție de la regulă fac șase țări, printre care și România.
Decizia a fost luată după pe baza creșterii numărului de noi cazuri de coronavirus pe teritoriul fiecărei țări, a anunțat Ministerul danez de Externe, potrivit agenției DPA.
Interzis pentru turiștii români
Autoritățile daneze au stabilit ca un stat să aibă cel mult 20 de noi cazuri de coronavirus la 100.000 de locuitori într-un interval de o săptămână, pentru ca cetățenii acelei țări să aibă liber în Danemarca.
Statele care nu se încadrează în această regulă sunt România, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Malta și cea mai mare parte a Suediei.
„Relaxarea avertismentelor de călătorie arată că atât Danemarca, dar şi cea mai mare parte a Europei se află într-o poziţie mult mai bună decât cea la care am îndrăznit să sperăm până foarte recent” în ceea ce priveşte evoluţia epidemiei, a declarat ministrul danez de externe, Jeppe Kofod, informează Agerpres.
La rândul său, Estonia a anunțat că românii care vor să intre în țară vor fi obligați să stea în carantină.
Și Norvegia a anunțat că va menține măsura carantinării persoanelor pentru o perioadă de 14 zile.
Institutul norvegian de sănătate publică va elabora până pe 10 iulie o listă cu statele şi regiunile pentru care se ridică restricţiile, criteriul fiind de asemenea un raport între noile contagieri într-un interval de timp şi populaţia totală, lista urmând să fie actualizată la fiecare două săptămâni.