Teodora Becali, în vârstă de 24 de ani, a devenit pentru prima dată mamă. Fiica lui Gigi Becali a născut o fetiță pe data de 14 iunie, iar micuța a primit nota 10 la naștere din partea medicilor. La nici un an de la nuntă, Teodora și Mihai Mincu au devenit părinți. Tânăra a rămas însărcinată în luna de miere, pe care au petrecut-o în Hollywood și Bora Bora, făcându-l pe Gigi Becali pentru prima dată bunic. Fetița s-a născut perfect sănătoasă, cu o greutate de 3,9 kilograme. Micuța a primit nunele Maria.
Gigi Becali a aflat că a devenit bunic cu câteva ore înaintea derby-ului cu CFR Cluj. „Tată, sunt prea bucuros ca să mă mai intereseze fotbalul sau altceva acum. Să fie toată lumea sănătoasă”, a declarat latifundiarul citat de GSP.
Acesta a povestit că dimineața a mers la Biserică, iar la prânz Teodora a născut. „Vreau ca toată lumea să fie la fel de fericită cum sunt eu acum. Copiii nu vor să vorbesc așa mult despre asta. Vorbesc cu voi din dragoste, dar nu vreau să mai vorbesc despre copii. Are 3,9 kilograme. O cheamă Maria. Nașii sunt fata lui Teia și ginerele. Seamănă cu mine. De azi, de la 8 dimineața când eram la biserică, și până când a născut, pe la prânz, am fost în lacrimi și m-am rugat să nască fata bine”, a declarat Becali.