Foarte mulți telespectatori sunt de părere că între Elena Ionescu, câștigătoarea „Survivor România”, și adversarul său, Emanuel, s-a înfiripat o idilă pe parcursul show-ului din Republica Dominicană, mama războinicului lămurind în cele din urmă misterul relației lor.
Elena Ionescu și Emanuel, mai mult decât prieteni? Ce spune mama războinicului
În ultimele luni, în cadrul difuzării competiției „Survivor România” de la Kanal D au existat multe speculații cu privire la natura relației dintre cântăreața Elena Ionescu și adversarul său Emanuel Neagu. Războinicul nu și-a ascuns sentimentele față de colega sa, chiar mărturisind că o place pe artistă.
Adevărata relație din ei a fost, însă, lămurită de mama războinicului, Cristina Neagu, care a mărturisit că a văzut din fața televizorului apropierea sufletească dintre câștigătoarea show-ului și fiul său. Femeia este convinsă că Emanuel o place pe Elena Ionescu.
„Din fața televizorului și cât îl cunosc eu pe Emanuel, mi-am dat seama de apropiere suflească din partea lui. Nu știu în cazul Elenei. Cred totuși că sunt doar prieteni”, a spus mama lui Emanuel, Cristina Neagu, informează wowbiz.ro.
Emanuel a recunoscut la un moment dat că frumoasa artistă nu îi este indiferentă , declarând că o apreciază foarte mult pe Elena Ionescu pentru că este o femeie puternică care reușește să-și crească singură copilul.
„Este o femeie foarte frumoasă, interesantă, o mamă foarte foarte puternică, îmi place de ea! Este un om pe care l-am apreciat în concurs, dar și în camp de când taberele s-au reunit”, a spus Emanuel.
Probabil singura reținere pe care o are războinicul în clipa de față în legătură cu o eventuală relație cu fosta componentă Mandinga este diferența de vârstă.