Mirela Vaida a dezvăluit că s-a testat pentru noul coronavirus. Prezentatoarea a povestit experiența prin care a trecut, dar și motivele care au împins-o să facă această decizie. Mai mult, a primit deja rezultatele.
Mirela Vaida este una dintre persoanele care a continuat să meargă la muncă până și pe perioada stării de urgență. Având în vedere contactul constant pe care îl are cu lumea din jur, vedeta vrea să fie foarte responsabilă față de cei trei copii și de soacra ei, cu care locuiește.
Mirela Vaida, testare drive-in
Așadar, Mirela Vaida a ales să se testeze pentru COVID-19 în modul în care se simte mai în siguranță: o testare drive-in, care să o scutească de teama de spitale. Din fericire pentru toată lumea, rezultatul a fost negativ.
„Nu am coborât din mașină, nu am atins nimic și pe nimeni, am coborât geamul portierei cât să mi se poată preleva probele din gât și asta a fost tot! A durat 3 minute cu totul și, in mai puțin de 24 de ore, aveam rezultatul pe mail! E adevărat, am așteptat rezultatul cu emoții! Dar trebuia să știu!”, a fost o parte din mesajul Mirelei Vaida.
Pe final, prezentatoarea a anunțat că se va testa periodic și a tras un semnal de alarmă asupra importanței conștientizării riscurilor la care ne expunem zilnic.
„Dacă noi nu avem grijă de noi, nimeni nu are! Mă voi testa periodic și voi avea grijă să respect toate celelalte măsuri se siguranță și de igienă! Din grijă pentru mine, din dragoste pentru copiii mei, din respect pentru colegii mei de muncă! Dumnezeu să ne ajute! Să fim sănătoși!”, a mai scris prezentatoarea.