Geta Sterp a spus că îi va face o casă lui Iancu Sterp dacă acesta va câștiga premiul cel mare la Survivor România
Iancu Sterp s-a calificat în finala Survivor România, iar sâmbătă, 30 mai, începând cu orele 20.00, în direct la KanalD, va afla dacă publicul l-a ales pe el cel mai bun supraviețuitor al primului sezon! Bătălia va fi dură, căci alături de el, pentru premiul cel mare se bat ”faimoasa Elena Ionescu, una dintre cele mai îndrăgite concurente din competiția derulată în Republica Dominicană, Lola, poate cea mai puternică participantă în concurs și Emanuel, și el extrem de îndrăgit de oamenii de acasă!
Astfel, până la desemnarea câștigătorului, se fac doar calcule și se dau declarații, unele mai în glumă, altele mai în serios. Iar una dintre cele mai delicioase este de departe cea a Getei Sterp, mama lui Iancu de la Survivor România, care a spus și ce ar face cu banii, în cazul în care băiatul ei ar ridica trofeul deasupra capului și ar încasa cei 250.000 de lei puși la bătaie de producători.
”Dacă va da Dumnezeu și va vrea el să câștige Iancu, păi, din premiu o să îi fac o casă mare, aici, la Hateg, chiar lângă mine. Noi, familia, avem niște terenuri, îi dau unul și lui și apoi mă ocup de construcția vilei, una mare, cu etaj, piscină, studio de muzică, de toate. Ce o să își dorească el… Acolo, să fie locul lui, unde să își aducă și viitoarea soție”, a spus, cu zâmbetul pe buze doamna Geta, la emisiunea ”Ștafeta mixtă” de la WOWbiz.ro, apoi a mai completat. ”Toți concurenții sunt buni, foarte buni și au muncit mult să ajungă acolo, oricine ar fi câștigător, am să mă bucur pentru el și am să îl felicit”.