In rastimpul de 40 de zile de la Inviere si pana la Inaltare, Iisus da Apostolilor puterea de a invata cuvantul lui Dumnezeu prin instituirea Tainei Preotiei, de a savarsi celelalte Sfinte Taine si de a conduce obstea credinciosilor.
Prin Inaltare insa, Hristos iese din lume, pregatind totodata venirea Duhului Sfant. El a dorit ca ucenicii sa fie martori la Inaltarea Sa pentru ca intreaga lume sa cunoasca prin ei ca S-a Inaltat la cer cu trupul transfigurat prin Inviere. Prin Inaltarea cu Trupul in Slava Sfintei Treimi, Hristos a asezat natura umana in slava dumnezeiasca vesnica, devenind astfel puntea de legatura dintre oameni si Dumnezeu.
Pe cand se inalta, Iisus a binecuvantat pe apostoli, pe toti oamenii si intreaga natura. Pe cand binecuvanta, a fost luat intr-un nor, ce reprezinta Slava lui Dumnezeu, lumina dumnezeiasca vesnica, in care Hristos a fost primit si in care a inaltat natura noastra umana.
In Biserica Ortodoxa Romana, sarbatoarea imparateasca a Inaltarii Domnului este ziua de pomenire a eroilor neamului romanesc.
La sarbatoarea imparateasca a Inaltarii Domnului, in toate catedralele, bisericile si manastirile ortodoxe din tara si strainatate sunt pomeniti eroii, ostasii si luptatorii romani din toate timpurile si din toate locurile, care s-au jertfit pe campurile de lupta, in lagare si in inchisori pentru apararea patriei si a credintei stramosesti, pentru intregirea neamului, libertatea si demnitatea poporului roman.
Slujbe de pomenire sunt oficiate dupa Sfanta Liturghie si la cimitirele, troitele si monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.
Sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consfintita ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 1999 si 2001. Totodata, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor si operelor comemorative de razboi a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Pasti, sarbatoarea Inaltarii Mantuitorului Iisus Hristos – Ziua Eroilor, ca sarbatoare nationala.
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE ÎNĂLŢAREA DOMNULUI (ISPAŞUL):
De înălţarea domnului, in unele zone ale tarii, se leaga frunze de nuc peste brau, pentru ca Mantuitorul le-ar fi purtat in momentul Inaltarii. In alte zone, fetele si feciorii se duc in padure sa culeaga frunze de alun cu care fac vraji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tamaduitoare.
Se zice ca Cerurile sunt deschise de la Pasti pana la Inaltare, iar cei care mor in aceasta perioada nu mai trec prin Judecata de Apoi si ajung direct in Rai.
De înălţarea domnului se fac pomeni si se împart pentru morti, în special branză, ceapa verde, paine calda si rachiu. Casele si mormintele se impodobesc, in unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leustean.
Femeile nu imprumuta sare si nu dau foc din casa, pentru ca altfel toata casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smantana. O vorba din batrani spune ca pentru a avea recolta bogata, semanatorile se fac pana in ziua de Inaltare, scrie Sfatulparintilor.ro
Potrivit cărţii biblice “Faptele Apostolilor”, Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de zile, după care, în prezenţa lor, s-a înălţat la cer. În acel moment Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt.
Înălţarea este amintită în “Simbolul Apostolic” şi în “Crezul” niceo-constantinopolitan. Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Răsărit, cât şi în Apus, la 40 de zile după Paşti, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.
Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim pe Muntele Măslinilor. Micuţa capela rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.
De Înălţarea Domnului, Biserica Ortodoxă Română (BOR) face praznic de pomenire a eroilor. În toate lăcaşurile de cult din ţară şi străinătate ale BOR sunt pomeniţi eroii – ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile – care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Totodată, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.
În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.
De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli.
La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: “Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”.
Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.
Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai.
În anumite zone se ţin Moşii de Ispas, iar casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele “Hristos s-a înălţat!” şi “Adevarat s-a înălţat!”.
In ziua de Ispas nu se da din casa foc si sare. Cine da foc va avea cearta si-i va merge rau in casa tot anul. Cine da sare nu va mai avea lapte gras de la vaci, pentru smantana.
De sarbatoarea Inaltarii Domnului noi, romanii, ii cinstim si pomenim pe eroii si martirii neamului, care si-au dat viata pentru apararea si intregirea tarii, pentru dreptate si adevar.
Conform unei legende populare, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi şi liniştiti, dar caii şi-au cam dat în petec. Atunci Maica Domnului a zis ca acei cai să nu fie sătui decât în joia din săptămâna a şasea de după Paşti, căreia i s-a spus şi “Paştele Cailor”.
