Telenovela dintre Vulpița și Viorel continuă, la Acces Direct. Deși cei doi soți din Blăgești și-au spălat rufele în public și au declarat de atâtea ori că vor să divorțeze, iată că fiecare zi ce trece îi găsește tot împreună.
Vulpița și Viorel continuă să facă deliciul telespectatorilor, la Acces Direct. Viața celor doi soți din Vaslui este, de departe, desprinsă dintr-un scenariu de film ce merită Oscarul, dar și întâmplările ale căror protagoniști sunt Veronica și Viorel Stegaru sunt, de multe ori, de râsul curcilor.
De curând, Acces Direct a avut o reporteriță cu totul specială, care a făcut un material cu Vulpița și Viorel. Nu vă mai ținem în suspans și vă spunem doar atât: este vorba de nimeni alta decât focoasa Roxana Vașniuc, care l-a cam pus pe jar pe Viorel.
După ce au realizat materialul pentru emisiunea Acces Direct, Vulpița și Viorel s-au fotografiat alături de Roxana Vașniuc, dar un detaliu a scăpat din vedere tuturor. În momentul în care soțul Vulpiței și-a aruncat privire la sânii voluptoși ai frumoasei blondine care, de altfel, nu purta sutien, a avut o ere.cție netrontrolată, care s-a putut vedea și în fotografia cu pricina.
Mai mult, fotografia a fost postată de Roxana Vașniuc pe contul ei de Facebook, alături de câteva versuri care au atras atenția tuturor, dar nu mai mult decât a atras-o „bărbăția” din pantalonii lui Viorel.
„Sa va spun care e fitza/ Mie-mi place de ,,Vulpita “..Nu inteleg de ce este judecată / și de alții criticata / Cine-n viața n-a greșit?? E un suflet chinuit ..Nu mai fiti așa sfătoși / La suflet răutăcioși ..Are Domnul grija de toate / De-or fi ei ,plini de păcate”…Fiti voi , buni și cinstiti / Și-o sa fiti mai fericiți / Sa imi fie cu iertare / Dar alte probleme , cu adevărat tara, are !! Zilnic , voi ii criticati / Dar o emisiune nu ratați ! ☝️???????????????? @acces_directoficial” a scris Roxana Vașniuc, pe contul ei de Facebook, în dreptul fotografiei care a devenit virală.