Cât de mult i-a crescut burtica Andei Călin. Partenera lui Liviu Vârciu se apropie de trimestrul al treilea de sarcină, însă arată splendid!
Anda Călin este însărcinată pentru a doua oară și ar urma să aducă pe lume un băiețel, potrivit unor apropiați ai cuplului. Cei doi mai au împreună o fetiță, Anastasia, care va împlini peste câteva luni trei ani.
Anda Călin se menține în formă pe perioada sarcinii, fiind surprinsă la cumpărături de către fotoreporterii Click! Îmbrăcată într-un tricou negru mulat, purtând colanți gri și pantofi sport și cu părul prins într-o coadă, viitoarea mămică încă se urcă la volan pentru a se deplasa în locurile unde trebuie să ajungă.
Chiar dacă la un moment dat cei doi s-au despărțit pentru o perioadă scurtă, până la urmă Liviu Vârciu s-a convins că ar fi femeia ideală pentru el. Cei doi par extrem de fericiți împreună, iar Anda Călin îl va face tată pentru a treia oara la finalul verii.
„Nu mă opresc, vreau să mai fac un copil. Dacă e fată înseamnă că Dumnezeu chiar are simțul umorului, fac numai fete. Nu mă opresc, înainte ca rușii, a declarat Liviu Vârciu la un moment dat.
Cu o altă ocazie, Liviu Vârciu a precizat că Anda i-a fost alături, l-a sprijinit și l-a ajutat enorm de mult. Partenera lui și-a vândut inclusiv casa pentru a-și ajuta iubitul.
`Anda şi-a vândut casa, m-a ajutat. Trebuie să fim împreună toţi. A făcut un gest mare, mi-a demonstrat dragostea ei mai mult decât că mi-a dăruit un copil superb. A făcut treaba asta pentru că a văzut că eram disperat şi că eram terminat. Îmi era ruşine de toţi prietenii mei pe care i-am băgat în filmul ăsta şi pe care nu aveam cum să îi plătesc, nu mai aveam variantă’, a declarat Liviu Vârciu într-un interviu acordat Antena 1.