Florin Salam și-a exprimat părerea despre personajele momentului, Vulpița și Viorel Stegaru din Blăgești.
În ultimele luni, Vulpița și Viorel au devenit vedetele momentului, telenovela celor doi ținându-i pe români în fața micilor ecrane. Și dacă toți românii au auzit de Veronica și Viorel Stegaru, nu se putea ca aceste două personaje să nu ajungă și la urechile celor mai cunoscuți artiști de la noi.
Florin Salam, despre Vulpița și Viorel Stegaru
Printre aceștia, se numără celebrul manelist Florin Salam, care și-a expus și el părerea despre aceste personaje controversate. Mai mult decât atât, Florin Salam nu s-a abținut deloc să-i critice și chiar să-i ia la mișto pe cei doi soți din Blăgești.
Florin Salam a făcut un video pe canalul de YouTube, acolo unde i-a ironizat pe Vulpița și Viorel și i-a comparat cu două celebrități internaționale, cu nimeni alții decât Brad Pitt și Angelina Jolie. Ulterior, artistul a spus că le-ar da o sumă mare de bani pentru a nu mai apărea la televizor.
”Avem și noi un mesaj artistic, dacă vreți. Ne uităm la băiatul ăla, Viorel și la Vulpița, cum ar fi Brad Pitt și cu Angelina Jolie, gen, ca idee. Le-aș da câteva mii de euro ca să nu mai stea”, a zis Florin Salam. ”Ți-ar sta bine, lângă Vulpița, că-i la fel ca mulți lăutari care au ieșit acum ca și ei” a mai completat Florin Salam, într-o notă de ironie.