Anda Adam este una dintre cele mai longevive voci din Romania! Cantareata face parte din generatia muzicala a anilor 2000 si a reusit sa isi pastreze popularitatea pana in zilele noastre. Daca in plan profesional totul decurge perfect, ce se intampla in plan personal?
Se anunță un nou divorț în showbiz-ul românesc? Anda Adam și soțul ei au renunțat la verighete, iar acesta nu e singurul semn că ar putea exista probleme între ei.
După despărțirea de Victor Slav, Anda Adam și-a găsit fericirea în brațele lui Sorin, cel cu care și-a întemeiat și o familie. Evelin este rodul iubirii lor, iar micuța le-a schimbat complet viața celor doi.
De câteva luni, Anda Adam a renunțat la verighetă și la fel a procedat și soțul ei. Acesta nu este singurul semn că între cei doi ar putea exista probleme. Anda Adam și Sorin nu se mai urmăresc nici pe rețelele de socializare, iar în ultima perioadă nu au mai postat deloc fotografii împreună.
În luna aprilie a anului trecut, Anda Adam anunța că își dorește un frățior sau o surioară pentru Evelin, însă programul încărcat nu-i permitea să rămână însărcinată.
„Ne dorim foarte tare să mai facem un copil, dar nu anul ăsta, pentru că, din păcate, trebuie să ținem cont de anumite conjuncturi. Eu sunt implicată în foarte multe proiecte și nu aș putea să fac acest lucru. Dar pentru la anul avem în plan să facem o surioară sau un frățior pentru Evelin’, a declarat Anda Adam pentru Libertatea, în luna aprilie a anului trecut.
Fetița Andei Adam își dorește să aibă un frățior și a ales deja numele pentru bebeluș.
„Ea vrea un frățior, mi-a dat chiar și nume. Când o întreb dacă vrea să-i fac un bebeluș, îmi zice că da, e foarte fericită, dar când o întreb dacă vrea să fie fetiță, îmi zice că nu, că vrea băiat. E foarte geloasă, să nu mai fie altă fetiță ca ea. Mi-a zis și cum să-l cheme: David’, a mai declarat Anda Adam la vremea respectivă.