Multă lume nu stie ca Stefan Bănică are 3 copii. Pe langă Violeta, fiica lui si a Andreei Marin și Alexandru, copilul pe care il are cu Lavinia Pârva, cântărețul este și tatăl lui Radu, un tânăr de 17 ani, care a crescut doar alaturi de mama sa.
Radu Bănică este primul copil al lui Ștefan Bănică Jr. Acesta îi moștenește din plin talentul, lucru pentru care implicit îi mulțumește zilnic tatălui, pentru că a ales deja că se va orienta spre ceea ce-l face fericit – actoria. Tânărul are doar 17 ani, dar este extrem de hotărât în privința viitorului, mai ales că a trăit înconjurat de artă. Cu toate că îi place și muzica, Radu a decis să aibă o viață conturată parcă după cea a tatălui, pentru că și acesta a fost întâi iubit de fani pentru rolul din Liceenii, ulterior devenind unul dintre cei mai adorați cântăreți din România.
Tânărul a debutat ca actor în spectacolul „Totul în grădină”, din cadrul Teatrului de Comedie din București. Deși părinții săi s-au despărțit încă de când acesta era foarte mic, nu-i reproșează nimic tatălui său, ba chiar se bucură pentru sprijinul acordat acum, dar și pentru moștenirea pe care a primit-o – dragostea pentru artă.
„Am moştenit talentul, îmi place foarte mult să cânt, am făcut pian foarte mulţi ani, am făcut şi cursuri de dans cu Elwira Petre, soţia lui Mihai Petre, mi-ar plăcea să mă arunc şi în industria muzicală, dar deocamdată s-a ivit teatrul primul şi mă voi focusa pe el”, a spus in urma cu ceva timp Radu Bănică pentru OK! Magazine.
„Pe copiii mei îi învăţ să-şi susţină ideile, să creadă în ele şi să-şi asume ceea ce fac. Alexandru e prea mic deocamdată, Violeta este un copil extrem de inteligent şi cu idei creative, iar Radu Ştefan este aproape de momentul în care îşi ia viaţa în propriile mâini. Să dea Dumnezeu să facă toţi trei ce le place în viaţă” a declarat Stefan despre primul lui fiu.
Stefan Bănică Jr si Lavinia Parva au o casnicie fericita, in ciuda tuturor celor care nu credeau in relatia lor. Cei doi au un copil, pe Alexandru, si au decis sa isi tina iubirea departe de ochii curiosilor, chiar si casatoria lor fiind oficiata in secret.