Suferință nesfârșită pentru mama lui Răzvan Ciobanu! Femeia nu poate trece peste pierderea fiului. Ce declarații a făcut cea care i-a dat viață, la un an de la moartea celebrului designer?
Mâine, 29 aprilie, se împlinește un an de când Răzvan Ciobanu s-a stins din viață. Celebrul creator de modă a murit într-un grav accident de mașină. Familia, rudele, apropiații, dar și cei care l-au cunoscut din fața micilor ecrane au plâns cu lacrimi amare trecerea în neființă a celui care a fost cândva Răzvan Ciobanu.
Cu toate că avea probleme, încerca de fiecare dată să le ascundă sub un zâmbet mare, reușind să umple inimile tuturor. La fel făcea și în fața mamei, care acum, la un an de la pierderea iubitului fiu, este sfâșiată de durere. Abia scoate câteva cuvinte, fiind un subiect mult prea sensibil ca să poată discuta despre el așa cum ar trebui.
“Supraviețuim ca toată lumea. E prea tristă ziua ca să scormonim. Să ne aducem aminte doar de ce e frumos pentru el. Atât.”, a declarat mama lui Răzvan Ciobanu pentru Antena Stars.
Ce a făcut Laura Vicol, prietena lui Răzvan Ciobanu, în amintirea regretatului designer
Laura Vicol a suferit enorm de mult după moartea lui Răzvan Ciobanu şi a promis că va face dreptate în cazul său. Dincolo de formalităţile legale, Laura a mai făcut un gest prin care le-a demonstrat tuturor că nu l-a uitat pe bunul ei prieten şi că acesta va rămâne mereu în inima sa. Astfel, a luat decizia de a păstra pe profilul de pe Facebook o fotografie alături de Răzvan Ciobanu, care să-i amintească mereu de el.