Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi seara, că deşi oamenii se vor putea plimba şi nu vor mai avea nevoie de declaraţie, după 15 mai, vor exista şi anumite restricţii.
Se va respecta în continuare distanţarea socială şi plimbările vor fi admise, dar în grupuri de maxim 3 persoane.
„Anunţul preşedintelui este clar. Se vor elimina restricţiile la libera circulaţie. Cetăţenii se vor putea mişca liber, vor putea ieşi din casă. Această măsură se aplică tuturor cetăţenilor, inclusiv a celor de peste 65 de ani.
Sigur că vor trebui respectate nişte reguli, reguli de distanţare fizică, să nu stea în grupuri mai mari de 3 persoane, să poarte mască. Să poarte măşti la birou, spații comerciale, mijloace de transport în comun, la locul de muncă”, a spus Ludovic Orban la B1.
Premierul a precizat că vor fi găsite soluții pentru a permite achiziționarea de măști și pentru persoanele vulnerabile sau cele cu venituri mici.