Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, începe de vineri producţia a două noi produse igienizante pentru mâini, pe bază de alcool 70%, loţiune şi gel, potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES.
Reprezentanţii companiei au precizat că loţiunea şi gelul de igienizare pentru mâini acţionează rapid, fiind “o măsură practică şi eficientă pentru apărarea sănătăţii.”
“Acestea vin în completarea portofoliului actual, care cuprinde alte două tipuri de produse pentru igiena mâinilor şi a suprafeţelor: săpun lichid spumă antibacterian Gerovital Pure şi Nufăr Dezinfectant Universal”, se menţionează în comunicat.
În ceea ce priveşte distribuirea acestor produse igienizante, realizate în regim de urgenţă cu resursele existente, reprezentanţii Farmec susţin că vor fi prioritizate solicitările pentru consumul colectiv, din partea instituţiilor publice, care luptă în prima linie împotriva răspândirii noului virus COVID-19.
“Apoi, în funcţie de stocuri, produsele vor fi distribuite şi către canalele de vânzare pentru consumatorii finali”, precizează sursa citată.
Totodată, reprezentanţii Farmec se află în dialog permanent cu autorităţile pentru obţinerea tuturor aprobărilor şi, de asemenea, cu furnizorii de materii prime, respectiv de ambalaje, în vederea livrărilor şi susţinerii pentru producţia de biocide în regim de urgenţă.
“Compania Farmec continuă cercetarea şi dezvoltarea unor noi dezinfectanţi pentru mâini şi suprafeţe. Săptămâna aceasta, au fost trimise mostre în laboratoare externe acreditate pentru testări, care vor dura între 4 şi 5 săptămâni. Perioada de testare a eficacităţii este condiţionată de timpii de acţiune necesari evaluării acţiunii virucide, bactericide şi fungicide. Ulterior, aceste produse vor fi supuse spre avizare Comisiei de Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii. În acest moment, prioritatea numărul 1 a companiei Farmec este cercetarea şi dezvoltarea producţiei de biocide, folosindu-şi toate resursele pentru o soluţionare eficientă şi responsabilă în beneficiul sănătăţii publice”, se mai spune în document.
Farmec Cluj-Napoca – cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc – rămâne un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP şi comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 de ţări.