Un bărbat din India și-a tăiat organele genitale cu un cuțit după ce soția a refuzat să facă sex cu el timp de 10 ani.
Ghasi Ram, în vârstă de 37 de ani, și-a tăiat organul genital după ce soția i-a refuzat avansurile sexuale timp de aproape un deceniu. Soția afirmă că acesta obișnuiește să bea și niciodată nu o ascultă.
Ghasi și-a tăiat organul genital după ce și-a pierdut răbdarea. Acesta venise acasă beat și a insistat ca soția lui să se culce cu el. În momentul în care aceasta i-a refuzat cererea, bărbatul a decis să își taie bărbăția și s-a prăbușit pe podea. Soția lui a cerut ajutor și un doctor a venit la domiciliul lor.
“Eram frustrat. Nu am mai făcut sex de 10 sau 12 ani. Niciodată nu face dragoste cu mine. Nici măcar nu stă lângă mine și mereu îmi refuză cererile“, a mărturisit bărbatul, conform Daily Mail.
La rândul ei femeia se apără: “Obișnuiește să vină acasă beat în fiecare noapte și niciodată nu mă ascultă sau are grijă de mine. L-am refuzat pur și simplu având în vedere că era beat și eram foarte nervoasă pe el. Acum mă învinuiește pentru tot când eu nu am făcut nimic.”
Cei doi sunt căsătoriți de 18 ani și au împreună 3 copii.