Înmormântarea lui Cornel Galeș nu a fost una liniștită, așa cum și-ar fi dorit jovialul bărbat decedat acum două săptămâni într-un cumplit accident de circulație, în Spania, în apropiere de Valencia.
Mai exact, la biserica la care s-a ținut slujba de înmormântare a fost liniște, loc în care, oricum, au fost neașteptat de puțini oameni, a fost liniște, iar slujba ținută chiar de prietenul și duhovnicul lui Cornel Galeș, una personalizată. Dar, după slujbă și după ce a fost depus sicriul lui Cornel Galeș în mormântul pregătit din vreme, lângă Ileana Ciuculete, așa cum a dorit el, au apărut… discuțiile.
Astfel, la parastasul tradițional de după înmormântare, Viviana, cea care s-a ocupat de toate formalitățile, a fost motivul pentru care Doina Belu, nașa lui Cornel Galeș și a Ilenei Ciuculete, nu a dorit să fie prezentă la eveniment. Motivele ni le-a explicat chiar Doina, nașa lui Cornel Galeș. ”De ce să merg acolo? Adică, nici nu m-a salutat în Biserică, ea a vrut să se ocupe de toate, ce, trebuia să mă rog de ea să mă primească? Oricum nu cred că mă avea la inimă, ea l-a dus pe Cornel departe de noi… Ea l-a și adus, e adevărat, nu bneg, dar ea s-a ocupat de toate și de tot, nu a avut nevoie de ajutorul nostru, al celor apropiați de Cornel, așa că eu ce să caut acolo? Să stea cu prietenii ei”, a spus, printre altele, Doina Belu, nașa lui Cornel Galeș.
Evident, reporterii WOWbiz.ro au întrebat-o și pe Viviana, fosta iubită a lui Cornel Galeș, despre ce se petrece. ”Îmi pare rău că nu a venit, știa unde facem parastasul. Iar faptul că nu i-am sărit în brațe, că nu am plâns pe umărul ei, că nu i-am pupat mâinile, nu cred că poate fi un motiv… Adică, să fim sinceri, ea nu e ruda mea, era nașa lui Cornel și a Ilenei Ciuculete, nu a mea. Și la parastas venea pentru el, nu pentru mine, așa cum a putut să vină și Mugurel, așa cum au venit și alții care, să fim sinceri, nu erau prietenii mei, ci ai lui Cornel. La parastas a fost vorba despre Cornel, nu despre mine. Nu îmi place o asemenea discuție, am mai avut noi discuții, nu am prea multe de zis…”, ne-a spus, calmă, Viviana.
În altă ordine de idei, Doina Belu a decis să organizeze și o pomană, separat. ”Voi împărți costumele pe care mi le-a lăsat în casă Cornel, voi face pomana de 40 de zile cu cei apropiați lui. O Prietenă de-a lui va aduce pantofi, vom face o pomană la un cămin de bătrâni, vom împărți celor care chiar au nevoie de pomană”, ne-a explicat Doina Belu, nașa de cununie a lui Cornel Galeș.
Parastasul lui Cornel Galeș, prilej de povești între prietenii lui
Chiar dacă între Viviana și Doina Belu au avut loc discuții cu privire la parastasul lui Cornel Galeș, prietenii acestuia au mers la evenimentul la care s-a servit doar mâncare de post. Și, între aperitiv, ciorba de pește, sarmalele de post cu mămăliguță și plăcinta de mere, cele câteva zeci de persoane au povestit despre aventurile avut în compania luii Cornel Galeș.
”Cornel era om de viață. Adică, când ne întindeam la chef…. Goleam noi patru vreo 13-14 sticle de vin. Doar roze, asta îi plăcea lui, avea două mărci care îi plăceau. Și Cornel, ca șofer, vă zic, era fantastic. Adică, și treaz, și băut. Nu lăsa mașină pe mâna nimănui… Când era pilaf parcă conducea și mai bine…”, povestea unul dintre amciii apropiați ai lui Cornel Galeș, cu toții de la masă grăbindu-se să aprobe și să își povestească, la rândul lor, momentele frumoase petrecute alături de regretatul impresar.
Viviana a rezolvat repatrierea trupului neînsuflețit al lui Cornel Galeș
Sicriul – din zinc, dar acoperit cu o rășină specială care să îi dea forma unuia obișnuit – a sosit din Spania cu un avion de linie, scos prin subsol si transportat spre dric cu o motostivuitoare. Viviana, fosta parteneră de viață a lui Gales s-a ocupat de toate formalitățile necesare aducerii trupului în țară, dar și cele necesare preluării de la aeroport de către firma de pompe funebre.
Chiar dacă impresarul a fost mereu înconjurat de prieteni, de-a lungul vieții, pe ultimul drum fost singur, fără rude, fără prieteni. Viviana, femeia care i-a fost mereu alături, s-a ocupat de tot ce înseamnă acte și cheltuieli. Aerovava care l-a transportat pe Gales a avut o întârziere de 30 de minute, în timp ce formalitățile de frontieră au durat încă o oră. Dricul care a preluat sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Cornel Galeș a plecat spre capela unde va fi depus. Coșciugul cu trupul neînsuflețit al lui Cornel Galeș a fost depus la biserica din Chitila la care a rămas până în ziua înmormântării.
Cornel Galeș a murit într-un accident de mașină, în Spania
Ziua de 30 noiembrie a fost cea în care Cornel Galeș a încetat din viață într-un cumplit accident de circulație. Vestea că acesta a murit într-un accident de mașină, într-un orășel de lângă Valencia, i-a luat pe toți prin surprindere, de tragedie aflându-se abia a doua zi, pe 1 decembrie, iar incertitudinea producerii tragediei a durat câteva ore, până când, într-un final, au venit tristele confirmări. “Din păcate, s-a confirmat. Nu sunt prea multe de zis, nici nu știu ce să zic. Dumnezeu sa îl odihnească…”, ne-a spus, pe atunci, Viviana, vestea tristă că a murit Cornel Galeș fiind astfel devenită realitate.
”El nu era la volan, stătea în spate, pe mijloc și a zburat prin panoramă și nimeni altcineva nu a fost rănit, nu e vorba, așa cum a apărut în presă, de cineva care să fie în comă, sau altceva. (…) Pe data de 1 decembrie am aflat noi că a murit… Dar, de fapt, el a murit pe data de 30 noiembrie, pe la ora 18.00, ora Spaniei… El se reîntorcea de la restaurant când s-a produs accidentul, iar explicația pentru prezența lui pe Whatsapp din noaptea de 1 decembrie este una simplă. În momemntul în care Poliția a sunat suspectul, adică cel care conducea mașina li s-a răspuns că pe el nu îl interesează și că el nu poate să îi ajute cu detalii și că cel mai bine ar fi să caute polițiștii la el în agendă. Atunci polițiștii au intrat în agenda lui telefonică și prin mesajele lui, iar asta este singura explicație, e chiar una logică”, ne-a explicat Sasha, fiica Vivianei, cea care s-a ocupat de formalitățile repatrierii trupului lui Cornel Galeș.
sursa: wowbiz.ro