Un uriaş dispozitiv plutitor, creat pentru a curăţa oceanele de acumulările de deşeuri plastice, a colectat pentru prima dată reziduuri din plastic în Oceanul Pacific. Anunțul a fost făcut de fondatorul proiectului, Boyan Slat, un tânăr de 23 de ani care a conceput dispozitivul în urmă cu șase ani, relatează Business Insider.
Între 600 și 800 de mii de tone de unelte de pescuit sunt abandonate sau pierdute în mare în fiecare an, iar alte 8 milioane de tone de plastic ajung în ape de pe plaje.
Boyan Slat a înființat în 2013 fundația The Ocean Cleanup – Curățarea Oceanului, organizația nonprofit cu scopul declarat de curățare a oceanelor.
Efortul activiștilor de mediu s-a concentrat în Oceanul Pacific, în zona numită „Marea pată de gunoi din Pacific”. Acolo, curenții au adus tone de plastic care plutesc pe suprafața oceanului.
Dispozitivul destinat colectării plasticului nu a funcționat însă din prima. La lansarea acestuia, în 2013, o defecțiune a determinat eliberarea deșeurilor colectate înapoi în mare, relatează Business Insider.
Boyan Slat a spus că dispozitivul plutitor de 600 de metri lungime a colectat, într-un final, resturi din „Marea pată de gunoi”.
Citeşte întreaga ştire aici!