În mai puțin de-o lună, proiectul cartelelor prepay vândute doar pe bază de înregistrare a datelor cumpărătorului a trecut. Acum urmează un 2020 în care operatorii ca Digi, Orange, Vodafone și Telekom au diverse obligații, dar și tu, drept client, ai câteva. Totodată, a fost mărită valoarea amenzilor date pentru apeluri false la 112.
Discuția despre cartele prepay vândute doar pe baza datelor din buletin nu-i nouă. Se întinde pe ultimul deceniu, dar, odată cu cazul Caracal, a fost reluată. Și, în sfârșit, a trecut un proiect care prevede înregistrarea acestora.
Încă dinainte de publicarea proiectului în Monitorul Oficial, ANCOM a confirmat că se va întâmpla așa ceva. Din septembrie 2019, legea e activă. Din 1 ianuarie 2020, nicio cartelă prepay nu va mai fi vândută fără să fie înregistrat utilizatorul. Dar ce se întâmplă cu cele deja în uz? Există condiții și pentru acestea. Operatori telecom ca Digi | RCS-RDS, Orange, Vodafone și Telekom trebuie să se asigure că sunt respectate regulile.
Ce trebuie să știi ca utilizator de cartelă prepay
De la 1 ianuarie 2020, orice cartelă prepay – că e de la Digi | RCS-RDS, Orange, Vodafone sau Telekom – va fi vândută doar dacă sunt înregistrate datele clientului. Totodată, cartelele în uz trebuie înregistrate până la 1 septembrie 2020. În caz contrar, nu vor mai putea fi folosite.
Acestea sunt condițiile prevăzute în ordonanța de urgență care modifică mecanismul de funcționare a serviciului 112. A fost publicata în Monitorul Oficial pe 3 septembrie 2019.
Ce date personale va trebui să dai când vei cumpăra o cartelă prepay? În cazul persoanelor fizice, sunt următoarele: datele cu caracter personal din buletin. Aici intră numele, CNP și, dacă sunt menționate, adresa de domiciliu și adresa de reședință. Dacă sunt persoane fizice fără cetățenie română, sunt următoarele date: nume, prenume, seria și numărul actului de identificare, ţara emitentă, adresa de reședință, în cazul rezidenților, dar și, dacă sunt menționate în actul de identificare, codul numeric personal sau echivalentul acestuia și data nașterii.
Pentru persoane juridice vor fi colectate următoarele date: denumirea, sediul și codul unic de identificare / codul de identificare fiscală, precum şi datele cu caracter personal (de mai sus) ale reprezentantului legal al persoanei juridice.
Totodată, datele sunt colectate de operatori ca Digi, Orange, Vodafone sau Telekom, dar sunt și transmise către STS.
Aceste date personale vor fi stocate cinci ani de STS. În plus, amenzile pentru alertarea falsă au crescut de cinci ori: până la 5.000 de lei. Acestea vor putea fi aplicate din octombrie.
Ce obligații au operatorii Digi, Orange, Vodafone, Telekom și nu numai
Toți operatorii de telefonie mobilă și fixă – unde intră grupul Digi | RCS-RDS, Orange, Vodafone, Telekom și alți operatori mai mici – vor fi obligați să actualizeze și să transmită către STS datele menționate mai sus până pe 25, în fiecare lună.
În ceea ce privește colectarea datelor pentru cartele prepay, condiția e simplă: vânzarea se face doar după ce furnizorul a colectat, prin intermediul unui formular în format fizic sau electronic, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare la distanță, datele de identificare.
Totodată, prelucrarea datelor colectate este permisă până la împlinirea unui termen de trei luni de la data încetării furnizării serviciului de telefonie mobilă. La împlinirea termenului, datele sunt șterse sau, după caz, distruse.
Când datele sunt colectate electronic, clienții transmit furnizorului de servicii de telefonie mobilă și o copie a actului de identitate, respectiv de identificare, valid în vederea verificării corectitudinii acestor date. Copia actului de identitate, respectiv de identificare valid se șterge sau, după caz, se distruge de către furnizor la împlinirea unui termen de cel mult 30 de zile de la data colectării.
Cât despre acel termen de 1 septembrie, dacă folosești o cartelă prepay cumpărată înainte de 31 decembrie 2019, trebuie să furnizezi datele până pe 31 august 2020. Din 1 septembrie 2020, nu mai poți folosi serviciile, dacă nu-ți dai datele.
Tot din 1 septembrie 2020 este interzisă furnizarea serviciilor de telefonie mobilă prin intermediul cartelelor SIM ai căror utilizatori finali nu au pus la dispoziția furnizorului acestor servicii datele de identificare.
Cea mai așteptată soluție: localizarea mai precisă a apelurilor la 112
În cazul crimei din Caracal a fost evidentă, din nou, o problemă majoră: incapacitatea actualului sistem 112 de-a localiza cât de cât precis un apel. Soluția ar fi sistemul AML, disponibil pe Android și iPhone, și utilizat în câteva țări din Europa și din lume.
Odată cu ordonanța de acum, e abordată și această problemă. Astfel, OUG prevede introducerea unei noi tehnologii care permite o localizare mai bună a celor care sună la 112. Actuala tehnologie cell-ID și-a dovedit limitările.
Acum e vorba de tehnologia de localizare Google (ELS-Emergency Location Service) bazată pe funcționalitatea AML – Advanced Mobile Location (AML/ELS).
Astfel, când va fi finalizat acest proiect, în momentul în care este inițiat un apel de urgență, telefoanele care rulează Android sau iOS transmit un mesaj de tip SMS către centrele de preluare a apelurilor de urgență 112. În acest mesaj sunt informații pentru localizarea utilizatorului care sună.
Sunt informații bazate pe date de la sistemele globale de navigație prin satelit (GNSS), Wi-Fi și cell-ID. Acuratețea e estimată la cinci până la 50 de metri.
Totodată, e verificat nivelul bateriei telefonului. Trebuie să fie de mininmum 5% înainte de a activa capabilitățile GNSS și Wi-Fi ale telefonului. Acestea sunt activate automat, apoi sunt dezactivate tot automat.
Mesajele sunt transmise către numărul 114, automat, iar furnizorii de telefonie mobilă – Digi, Orange, Vodafone și Telekom – au obligația de a suporta atât costurile determinate de transmiterea la numărul 114 a mesajelor tehnice standardizate scurte care conțin informația de localizare obținută pe baza echipamentului terminal, cât și costurile aferente traficului generat pe o conexiune de date de transmiterea informației de localizare obținută pe baza echipamentului terminal.