În urmă cu peste zece ani, marketingul în mediul online se reducea aproape în totalitate la promovarea pe Google – mai ales prin căutarea după cuvinte cheie şi poziţionarea bannerelor pe diferite site-uri. Facebook şi alte reţele de socializare au schimbat însă cu totul regulile.
În România sunt în prezent peste 9,6 milioane de conturi pe Facebook, conform datelor de pe platforma facebrands.ro, în condiţiile în care pragul de un milion de utilizatori a fost atins la sfârşitul anului 2010. Ca atare, în ultimii ani, companiile din România, indiferent de mărime, au înţeles care este potenţialul de business dacă se promovează în mediul online, atât în cadrul Google, cât şi pe reţelele de socializare, şi au început să investească bugete tot mai mari în marketingul digital.
„Piaţa locală (de marketing online – n. red.) este pe un trend ascendent. Majoritatea clienţilor noştri cresc anual bugetele, în medie cu 20%, fie pentru a creşte volumul pe canalele actuale, fie pentru a încerca noi canale de promovare, noi surse de trafic: YouTube, Instagram, LinkedIn”, adaugă Răşchitor.
Astfel, fie că este vorba de businessuri aflate abia la început de drum sau de firme care au deja în spate câţiva ani de activitate, acestea mizează pe ambele canale de promovare în mediul online, atât Google, cât şi Facebook, pentru a ajunge la o plajă cât mai mare de potenţiali clienţi. „Folosite la întreaga lor capacitate, Google şi Facebook pot ajuta fie la primele vânzări ale unui business proaspăt lansat, fie la depăşirea pentru prima dată a pragului de 1 milion de euro pe lună în vânzări”, a punctat George Răşchitor.
În cazul start-up-urilor, bugetele pentru promovarea online încep de la 1.000 euro/lună, urmând ca scalarea să se facă pe baza rezultatelor obţinute şi a dezvoltării companiei. Companiile de nivel mediu au în schimb bugete de marketing online de 5.000 – 10.000 euro/lună, în timp ce businessurile mari investesc constant bugete de peste 10.000 euro/lună. „O abordare des întâlnită în rândul magazinelor online este punerea la dispoziţie a unui «buget nelimitat», cu condiţia ca acesta să se încadreze în parametrii optimi ai unui KPI (key performance indicator – n. red.) stabilit iniţial. Astfel, au fost luni în care s-a depăşit pragul de 100.000 euro investiţi în campanii de online marketing. Companiile ce ţintesc volume mari de vânzări investesc pe măsura aşteptărilor. Fără investiţii în promovare, nu poţi menţine nivelul ridicat al vânzărilor”, explică fondatorul Sinaps. De altfel, înainte de a înfiinţa agenţia de marketing digital, el conducea departamentele de marketing şi achiziţii ale unui magazin online important din România.
Mai multe detalii AICI