O femeie în vârstă de 59 de ani din Dâmboviţa le oferă o lecţie impresionantă tuturor elevilor care au susţinut examenul de bacalaureat. Femeia s-a înscris, a susţinut examenul şi a obţinut o medie de 7,35.
Elena Duţu este pensionară şi a făcut cursurile liceului cu frecvenţă redusă. A învăţat, a susţinut examenele şi obţinut nota 6,65 la Limba şi Literatura Română, 6,2 la IStorie şi 9,2 la Geografie.
“Peste câteva zile fac 59 de ani. Sunt pensionară de cinci ani şi m-am gândit să nu stau degeaba şi am completat liceul la Constantin Brâncoveanu, iar acum vreau să fac ceva medical şi voluntariat. Tinerii să înveţe, pentru că e foarte important şi ajung pe urmă ca mine. Dar pentru mine nu era o obligaţie asta. Era un gol acolo pe care aş fi vrut să îl umplu”, a spus Elena Duţu, potrivit observator.tv.
Fiica cea mică a lui Emil Boc, notă mare la Bacalaureat. Cum s-a descurcat Patricia la examenul maturităţii
Patricia Boc, fiica cea mică a lui Emil Boc, a susţinut examenul de Bacalaureat şi astăzi a aflat vestea că a promovat examenul maturităţii cu aproape nota 10.
Patricia Boc a a terminat specializarea Ştiinţe Sociale la Liceul Teoretic ”Gheorghe Şincai” şi obţinut nota 9,4 la Limba şi Literatura Română, nota 9,8 la Istorie şi nota 10 la Logică, argumentare şi comunicare, media finală fiind 9,73.
Fiica cea mare, Cezara Boc, a absolvit Liceul Teoretic ”Gheorghe Şincai” din Cluj-Napoca, specializarea ştiinţe sociale. A luat nota 9,2 la limba şi literatura română, 9,5 la istorie şi 10 la logică, argumentare şi comunicare.