Edward Dinsmore, din Gloucester, Marea Britanie, părea un adolescent normal până în ziua în care a trimis iubitei sale un mesaj înfiorător, apoi și-a închis telefonul pentru totdeauna. În mesaj băiatul și-a cerut iertare, dar imediat ce a închis telefonul s-a spânzurat.
Se pare că gestul băiatului a venit după ce cei doi adolescenți s-au certat din cauza unor comentarii pe care băiatul le lăsase pe rețelele de socializare, mai exact cele referitoare la o postare de pe data de 20 iunie.
Autoritățile au declarat: ,,Au purtat o conversație scurtă, iar după aceea el i-a trimis mesajul în care scria “scuze”. Ea l-a întrebat dacă era un mesaj de adio, iar el i-a confirmat asta. Baiatul i-a urat să aibă noroc la examene”.
Imediat Emily, iubita lui, a luat legătura cu sora lui Edward pe care a rugat-o să verifice ce făcea fratele său. Din nefericire sora a găsit un simplu bilet de adio, iar Edward a fost descoperit mort în următoarea zi, de către un câine, nu departe de locuința lui, lângă canalul Sharp.
O examinare post-mortem a arătat că Edward avea tăieturi vechi și noi pe mâini, alături de cicatrici care erau în același loc, iar textele toxicologice au arătat că băiatul avea o mare cantitate de alcool în sânge. În plus, el mai lua și antidepresive și potrivit unui doctor el mai avusese și înainte tendințe sinucigașe fără însă să le pună vreodată în practică.